Curtea Europeană a a Drepturilor Omului a decis că păstrarea unui deținut bolnav de cancer în stare terminală este un lucru ilegal, fiind considerat un tratament inuman, potrivit cartei CEDO. Decizia vine după cazul unui băcăuan care a fost condamnat nu numai la închisoare, ci și la moarte, prin privarea de tratament medical.
Decizia CEDO vine după trei ani de la decesul unui deținut bolnav de cancer în stare terminală, departe de familie, într-un salon al unui spital din Bacău, legat cu cătușele de pat. Potrivit evz.ro, deținutul Florin Dorneanu a fost condamnat în februarie 2013, pentru evaziune fiscală. La momentul încarcerării sale, 4 martie 2013, Dorneanu era deja bolnav de cancer, în fază de metastază. Omul a făcut cerere de întrerupere a executării pedepsei, cererea fiind admisă în prima fază de Tribunalul Bacău. Ulterior, magistrații de la Curtea de Apel Bacău au decis să admită contestația procurorilor și au stabilit ca Florin Dorneanu să rămână încarcerat.
După ce a fost închis, Dorneanu nu a mai beneficiat de tratamentul adecvat, de chimioterapie. Cu toate că expertiza medicală dispusă de judecătorul de la Tribunalul Bacău arăta că supraviețuirea lui Dorneanu depinde de calitatea îngrijirilor, deciziile judecătorești au întârziat foarte mult. Tribunalul Bacău s-a pronunțat în data de 25 iunie 2013, în timp ce Curtea de Apel Bacău s-a pronunțat după alte patru zile. Dorneanu a murit în ajunul Crăciunului, mai exact în data de 24 decembrie 2013.
„Riscul de recidivă era minim”
După ce a judecat cazul, CEDO a constatat că boala lui Florin Dorneanu a avansat, ajungând la un prag în care nu mai putea fi tratată. „Autorităţile naţionale aveau obligaţia de a a se apleca şi asupra unor considerente umanitare. Curtea consideră că, având în vedere boala reclamantului şi faptele pe care le-a comis, riscul de recidivă era minim. Curtea a constatat şi faptul că judecătorii nu au fost foarte interesaţi de modalităţile concrete în care reclamantului i se administrează tratamentul medical. Curtea consideră că instanţa naţională s-a aplecat mai mult asupra considerentelor de procedură decât asupra celor umanitare şi l-au împiedicat pe dl. Dorneanu să îşi trăiască ultimele zile în demnitate”.
Lasă un răspuns