Omul de afaceri băcăuan Dorin Umbrărescu va construi o porțiune din drumul expres Pitești – Craiova. Firmele sale fac parte din asocierea care a câștigat contractul de proiectare și execuție ale Tronsonului 2 (39,85 km).
Căștigătorii contractelor de proiectare și execuție a Tronsonului 1 (17,7 km) și Tronsonului 2 (39,85 km) parte din Drumul Expres Pitești – Craiova (121 km) au fost desemnați de către Compania de Autostrăzi.
Tronsonul 1 va fi executat de către italienii de la Tirrena Scavi pentru circa 76 de milioane de euro, iar Tronsonul 2, care va ocoli și orașele Balș și Slatina, va fi construit de asocierea SA&PE Construct SRL – Spedition UMB SRL – Tehnostrade SRL – Consitrans SRL pentru circa 309 milioane de euro. Contractele vor fi semnate abia după rezolvarea eventualelor contestații.
„În conformitate cu prevederile contractuale, durata de realizare a acestor contracte este de 36 luni, din care 12 luni pentru activitatea de proiectare și 24 luni pentru execuția lucrărilor. Precizăm că cei 3 câștigători au ofertat o perioada de garanție a lucrărilor de 7 ani”, transmite Compania de Drumuri care precizează că procesul de semnare a celor 3 contracte va putea fi inițiat numai după expirarea perioadei de depunere a contestațiilor de 10 zile de la transmiterea comunicărilor privind rezultatul procedurii.
„În situația în care vor fi înregistrate contestații împotriva rezultatului procedurii, CNAIR SA va aștepta soluționarea acestora în vederea inițierii procesului de semnare a contractelor”, mai transmite instituția.
În prezent, procedurile de achiziție publică pentru serviciile de proiectare și execuție a tronsoanelor 3 și 4 ale drumului expres Craiova – Pitești sunt în litigii la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Asocierea Spedition UMB SRL – Tehnostrade SRL a fost desemnată de CNAIR și pentru centura Bacăului, însă procedura de achiziție publică a fost prelungită de două contestații, iar ofertele sunt în faza de reevaluare.
GETA MIRON a zis
Si centura Bacaului cind se va face?
Kross a zis
Cand va veni un nou partid se va face si centura.Astia si ceilalti vechi au fost si sant niste atarnatori sovietici.
Bunicuta revoltata total a zis
De ce nu-l lasati pe domnul Umbrarescu sa faca centura Bacaului? Nici acum nu pricep care e invarteala in legatura cu acest subiect!