~2 min lectură 3 comentarii

Firmele omului de afaceri băcăuan Dorin Umbrărescu vor construi 40 de km din drumul expres Pitești – Craiova

Redacția Ziarul de Bacău

Omul de afaceri băcăuan Dorin Umbrărescu va construi o porțiune din drumul expres Pitești – Craiova. Firmele sale fac parte din asocierea care a câștigat contractul de proiectare și execuție ale Tronsonului 2 (39,85 km).

Căștigătorii contractelor de proiectare și execuție a Tronsonului 1 (17,7 km) și Tronsonului 2 (39,85 km) parte din Drumul Expres Pitești – Craiova (121 km) au fost desemnați de către Compania de Autostrăzi.

Tronsonul 1 va fi executat de către italienii de la Tirrena Scavi pentru circa 76 de milioane de euro, iar Tronsonul 2, care va ocoli și orașele Balș și Slatina, va fi construit de asocierea SA&PE Construct SRL – Spedition UMB SRL – Tehnostrade SRL – Consitrans SRL pentru circa 309 milioane de euro. Contractele vor fi semnate abia după rezolvarea eventualelor contestații.

„În conformitate cu prevederile contractuale, durata de realizare a acestor contracte este de 36 luni, din care 12 luni pentru activitatea de proiectare și 24 luni pentru execuția lucrărilor. Precizăm că cei 3 câștigători au ofertat o perioada de garanție a lucrărilor de 7 ani”, transmite Compania de Drumuri care precizează că procesul de semnare a celor 3 contracte va putea fi inițiat numai după expirarea perioadei de depunere a contestațiilor de 10 zile de la transmiterea comunicărilor privind rezultatul procedurii.

„În situația în care vor fi înregistrate contestații împotriva rezultatului procedurii, CNAIR SA va aștepta soluționarea acestora în vederea inițierii procesului de semnare a contractelor”, mai transmite instituția.

În prezent, procedurile de achiziție publică pentru serviciile de proiectare și execuție a tronsoanelor 3 și 4 ale drumului expres Craiova – Pitești sunt în litigii la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Asocierea Spedition UMB SRL – Tehnostrade SRL a fost desemnată de CNAIR și pentru centura Bacăului, însă procedura de achiziție publică a fost prelungită de două contestații, iar ofertele sunt în faza de reevaluare.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

3
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. G
    GETA MIRON
    2 octombrie 2018, 10:15
    0

    Si centura Bacaului cind se va face?

  2. K
    Kross
    2 octombrie 2018, 11:20
    0

    Cand va veni un nou partid se va face si centura.Astia si ceilalti vechi au fost si sant niste atarnatori sovietici.

  3. B
    Bunicuta revoltata total
    3 octombrie 2018, 18:58
    0

    De ce nu-l lasati pe domnul Umbrarescu sa faca centura Bacaului? Nici acum nu pricep care e invarteala in legatura cu acest subiect!

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.