Unul dintre cele mai importante evenimente ale Anului Centenar, reeditarea „Zborului Marii Uniri” a fost sărbătorit astăzi, 20 noiembrie 2018, la Bacău, cu fastul cuvenit, anunță Consiliul Județean Bacău.
Oficialităţi, reprezentanţi ai Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale, ai Instituţiei Prefectului judeţul Bacău, Consiliului Judeţean Bacău, Primăriei municipiului Bacău, primari ai localităților din judeţ dar și reprezentanți ai Primăriei Rădăuți și Costești, din Raionul Ialoveni, Republica Moldova, elevi şi cetăţeni, toţi au omagiat gestul eroic al echipajului Niculescu-Precup de acum 100 de ani, gest care a avut o importanţă deosebită pentru Marea Unire din 1918.
Printre invitaţi s-au numărat Astrid Mallet, nepoata aviatorului Vasile Niculescu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Alba, Dumitru Fulea precum şi general (r.) Necolae Petrescu, preşedintele ARPIA, filiala Bacău.
Momentul culminant al manifestării a fost zborul elicopterului care, pornit spre Blaj, a survolat Piaţa Tricolorului, iar echipajul a împrăştiat manifeste, reiterând momentul de acum 100 de ani.
– foto: Consiliul Județean Bacău
Lasă un răspuns