~1 min lectură 1 comentariu

FOTO: „Plopii anului” blochează de o lună lucrările la centura Bacăului! Prefectul, îndemnat să rezolve problemele de mediu

Redacția Ziarul de Bacău

Lucrările la breteaua de est a șoselei de centură a Bacăului se împiedică în doi plopi pe care autoritățile întârzie să-i taie. Dezvăluirea aparține eurodeputatului Dragoș Benea, care a publicat în această dimineață și fotografii. Liderul social-democrat spune că lucrările trenează de o lună pentru că nimeni nu știe ce e de făcut cu acești arbori.

„Plopii singuratici din imagini sunt buni candidați pentru competiția «Arborele European al anului 2020». Sunt copacii de care, din pasivitate și necunoaștere, administrația PNL s-a împiedicat cu lucrările pe brațul de est al centurii Bacăului”, apreciază Benea.

Europarlamentarul are și un mesaj pentru prefectul Liviu Miroșeanu: „În loc să facă postări cu nemiluita sau să facă pe impresarul de primari pentru partid, «apoliticul» penelist de la conducerea Prefecturii ar trebui să rezolve problemele de mediu de la centură și să finalizeze exproprierile. Băcăuanii au nevoie de centură, nu de «vitejiile» de pe Facebook ale tăietorul de panglici de la PNL”.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

1
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. T
    TATA
    5 februarie 2020, 10:37
    0

    CE ARE PLOPUL CU PREFECTURA,VOUA ,NEINFRICATILOR,NU ATI AVUT NICI O ,,dancila,, CAND ATI TRECUT CU BICICLETELE………

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.