Consiliul Județean Bacău a adoptat, vineri, bugetul pe 2021. Potrivit președintelui Valentin Ivancea, prin votul de azi s-a reparat dezechilibrul provocat de Guvern, prin alocarea „discreționară” de fonduri către primării de o anume culoare politică.
„Am îndreptat nedreptatea politicianistă promovată de actualii guvernanți, în total dispreț față de nevoile reale ale comunităților din județul Bacău”, a afirmat președintele Ivancea:
În decembrie 2020 şi martie 2021, prin două hotărâri, guvernul PNL/USR a alocat către 27 de comune din județ şi municipiului Bacău 32 milioane lei. Banii au fost dați discreționar, pe criterii exclusiv politice, către primării conduse de reprezentanți ai PNL şi USR.
Astăzi, consilierii județeni au reparat acest dezechilibru bugetar, împărțind 27 de milioane lei, pe criterii de eficiență administrativă a alocării, către 85 de primării din județ: am îndreptat nedreptatea politicianistă promovată de actualii guvernanți, în total dispreț față de nevoile reale ale comunităților din județul Bacău.
Alocările guvernamentale, bazate doar pe afilierea politică a primarilor, au cauzat dificultăți fiscale majore pentru UAT-urile care nu s-au aflat pe lista privilegiată politic de actualii guvernanți. Consecințele negative ale acestei discriminări bugetare au fost amplificate de pandemia care a lovit inclusiv mediul antreprenorial, cu efect direct în scăderea gradului de colectare a taxelor și impozitelor pe fondul restrângerii activității agenților economici.
Pe cale de consecință, am apreciat că îi revine Consiliului Județean misiunea de a menține echilibrată balanța bugetară, în condițiile în care pandemia și efectele sale negative nu au culoare politică, afectând toate localitățile din județul Bacău, nu doar pe cele cărora guvernul le-a alocat, discreționar, suma de 32 milioane lei, în decembrie și martie.
– Valentin Ivancea, președintele Consiliului Județean Bacău
TUCU a zis
Tot politic este si bugetul lui Ivancea.
H a zis
Stimabile, am niste intrebari.
Daca nea Vasile te ajuta la prasit in gradina tu cand strangi recolta dai banii lui nea Ion?
Asta nu denota ca o faci tot politic? Sau cel putin pe afinitati empatice.
Si, domnu Tucu, nu credeti dumneavoastra ca daca Guvernul a alocat 32 milioane la 27 comune (1,185 milioane lei/comuna) iar Ivancea 27 milioane la 85 comune, prin regula de 3 simpla, Ivancea mai trebuie sa aloce la cele 85 comune inca 73,74 milioane lei? Asta ca sa se pastreze proportia de 1,185 milioane/comuna.
Sorin a zis
Nu vă chinuiți. A explica lucruri concrete unor oameni care nu știu pe ce lume se află, e ca și cum ai pune lupul să hăulească la Marte, pentru că nu-ți place cum sună atunci când hăulește la Lună.