Papa Francisc l-a numit pe preotul Petru Sescu episcop auxiliar în dieceza romano-catolică de Iași, a anunțat Sala de Presă a Sfântului Scaun. Născut în 1965 la Săbăoani (NT), a urmat Institutul Teologic Romano-Catolic din Iași și a fost sfințit preot la Roma în 1991 de Sfântul Ioan Paul al II-lea. În ultima perioadă, a fost paroh și decan de Bacău.
Sfântul Părinte l-a numit episcop auxiliar în dieceza romano-catolică de Iași pe preotul Petru Sescu, până acum paroh și decan de Bacău Centru, atribuindu-i scaunul episcopal titular de Murcona.
Numirea a fost publicată joi, 30 septembrie 2021, de Sala de Presă a Sfântului Scaun.
Născut în 3 aprilie 1965 la Săbăoani, jud. Neamț, a frecventat Institutul Teologic Romano-Catolic ”Sfântul Iosif” din Iași, unde a studiat filosofia și teologia. A fost sfințit preot la Roma pe 26 mai 1991 de Sfântul Ioan Paul al II-lea.
În decursul activității sale, a îndeplinit următoarele îndatoriri pastorale: vicar parohial, prefect de disciplină la Seminarul Mic din Bacău, econom diecezan și paroh al comunității ”Sfânta Tereza a Pruncului Isus” din Iași. În ultimul timp, a fost paroh al comunității ”Sfinții Petru și Paul” din Bacău și decan pentru zona Bacău Centru.
Data și locul consacrării sale episcopale vor fi stabilite și anunțate ulterior.
Lasă un răspuns