Cuantumul amenzilor a fost mult majorat de noile legi în domeniu, putînd ajunge chiar pînă la 50 de milioane de lei. Cele mai mici sancțiuni contravenționale sînt între 400.000 și 800.000 de lei și se aplică pentru pescuitul fără permis, sau neprezentarea acestui act la control. Pentru pescuitul pe timpul nopții, pentru mai mult de cinci kilograme de pește prins, sau pentru reținerea exemplarelor de pește sub dimensiunile minime prevăzute de lege, amenda este între 800.000 și 1,5 milioane de lei. Aici se pare că vor fi ceva probleme în aplicarea ad-literam a legii, deoarece dimensiunile minime fixate sînt uriașe pentru un pescar flămînd de la noi: 35 de centimetri la crap, 15 centimetri la caras, 25 cm la clean, 50 de centimetri la somn, 40 cm la șalău și știucă, distanță măsurată de la vîrful botului pînă la baza înotătoarei codale. Este puțin probabil ca un pescar care stă toată ziua fără să vadă măcar culoarea peștelui și care prinde, să zicem, un crap de 30 de centimetri, să-și aducă aminte de lege și să-l facă scăpat.
Cele mai frecvente vor fi, probabil, amenzile de 1,2 pînă la 1,4 milioane de lei, care se aplică pentru pescuitul cu plase sau în perioada prohibită. Amenda poate fi și penală, între 25 și 50 de milioane de lei, și se aplică în cazuri de pescuit electric, cu ostia, japca sau alte obiecte agățătoare, pescuitul reproducătorilor în perioada de prohibiție, procurarea, transportul și comercializarea ilegală a peștelui, icrelor și produselor din pește și furturile din amenajările piscicole. Conform actualei legi, pescuitul recreativ este permis doar în cursul zilei, de la răsăritul și pînă la apusul soarelui. În apele colinare și de șes puteți pescui cu cel mult două undițe sau două lansete cu cîte două cîrlige fiecare.
Lasă un răspuns