• adaosul comercial la produse precum făina, zahărul și uleiul este de numai doi la sută • firma care administrează magazinul beneficiază însă de anumite facilități
Ieri a avut loc deschiderea oficială a primului magazin de tip economat din zona centrală a municipiului Moinești. Primăria din oraș are ca prioritate deschiderea acestui tip de magazine, de aici și facilitățile de care beneficiază agenții economici care vor avea în administrare asemenea unității.
Economatul inaugurat oficial ieri se află pe strada Mihail Sadoveanu, aproape de sediul Poliției, și aparține societății Expresiv Moinești. „Spațiul în care funcționează magazinul ne-a fost atribuit gratuit printr-o hotărîre a Consiliului local”, ne-a declarat Florin Dorneanu, administratorul societății. De serviciile magazinului economat vor beneficia aproape 15.000 de pensionari din zonă, urmînd ca în viitor printre cei care vor putea cumpăra produse la prețuri mai mici să se numere și șomerii, dar și alte categorii sociale defavorizate. „Sînt conștient de faptul că deschiderea acestor economate a stîrnit multe discuții contradictorii, dar cred că e momentul să lăsăm vorbele la o parte și să-i ajutăm pe nevoiași”, ne-a declarat primarul Vasile Ailincăi.
Prețurile la zahăr, făină, ulei și orez sînt mult mai mici la magazinul economat decît la alte firme, adaosul comercial practicat aici fiind de maxim 2 %. La produsele industriale, însă, adaosul ajunge pînă la opt la sută, dar și așa prețurile rezultate sînt mai mici decît în restul orașului. (Romeo SĂLBATECU)
Lasă un răspuns