Persoanele care s-au refugiat în perioada celui de-al doilea război mondial din Moldova de dincolo de Prut la Bacău s-au unit într-o asociație. Numele acestui for este Asociația Refugiaților din Basarabia, Bucovina de Nord și Herța. La Sala Mică a Casei de Cultură a avut loc, în cursul după amiezii de ieri, ședința de constituire a asociației. „Este prima inițiativă de acest fel din țara noastră și sperăm să aibă ecouri în toată România. Pînă acum am primit cereri de la 60 de persoane și sperăm că numărul refugiaților afiliați să crească. Urmează să îl desemnăm și pe președintele asociației. Totul se va discuta liber, toți pot fi candidați la această funcție. Acțiunile noastre viitoare se vor desfășura pe bază de voluntariat”, ne-a declarat Ion Seniuc, unul dintre inițiatorii de constituire a acestui for. Obiectivele refugiaților din Moldova de dincolo de Prut sînt să-i sprijine pe membri pentru a intra în posesia drepturilor prevăzute de legea referitoare la refugiați, acordarea de despăgubiri și compensații pentru bunurile pierdute, ajutorarea familiilor refugiaților aflate în dificultate și strîngerea legăturilor cu frații de peste Prut. Refugiații vor primi și asistență juridică în mod gratuit, în special cei care nu cunosc foarte bine legislația românească. (C.T.)
Refugiații băcăuani din Moldova de dincolo de Prut s-au unit într-o asociație
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.