Primăria comunei Oituz și Asociația Națională a Veteranilor de Război (ANVR) au organizat ieri, 15 august, la Monumentul Eroilor din Oituz, o festivitate de comemorare a 85 de ani de la luptele din 1917 pentru reîntregirea țării. În acordurile fanfarei militare au fost depuse coroane de flori din partea Prefecturii, Consiliul Județean, Jandarmeriei și Asociației Naționale „Cultul Eroilor”. Radu Cătălin Mardare, prefectul județului, Neculai Lupu, președintele Consiliului Județean, colonelul Vasile Secărea, comandantul Garnizoanei Bacău, și colonelul în rezervă Corneliu Chirieș au amintit în discursurile lor de eroismul soldaților români care și-au jertfit viața în primul război. Unul din cele mai importante momente ale comemorării eroilor a fost prezentarea, chiar de către autor, a volumului „Slavă eroilor băcăuani”, scris de general maior Vasile Apostol, doctor în istorie militară. Ilustrația de pe coperta acestei cărți prezintă monumentul eroilor din Oituz, un omagiu adus celor care și-au jertfit viața pentru țară. (Cristian BIBIRE)
Lasă un răspuns