• o pictoriță din Turcia s-a trezit, în timp ce vizita tîrgul de la Tescani, mușcată de un cîine furios • în ciuda incidentului, tînăra studentă s-a declarat mulțumită de cum s-a simțit în tabără
Tabăra Internațională de pictură organizată în incinta Centrului de Cultură „Rosetti Tescanu – George Enescu” din Tescani a oferit celor zece pictori participanți momente de neuitat. Atît în sensul frumos al cuvîntului, dar și din perspective nu tocmai plăcute. Unul dintre artiști, Didum Durukam, studentă la grafică în anul II la Universitatea din Ankara, nu va uita prea curînd cele trăite pe meleaguri românești. Ea a fost mușcată zdravăn de un cîine și a fost dusă de urgență la spital.
Tînăra din Turcia, fiica cunoscutei artiste Cigdem Durukan, a mers joi, 8 august, alături de ceilalți pictori, la tîrgul organizat la Tescani. Fata ne-a spus că s-a distrat teribil privind la țăranii care veniseră la vînzare cu tot felul de bunuri. Pentru un străin, bătrînii cu ulcele și tot felul de obicte lucrate de mînă au fost de-a dreptul fermecători. Numai că distracția studenței a dispărut chiar cînd se aștepta mai puțin. Trecînd pe lîngă o curte, în fața lui Didum Durukam a apărut un dulău fioros. După ce a lătrat-o bine pe străină, maidanezul s-a apropiat și a început s-o adulmece. Și, fără să stea prea mult pe gînduri, cîinele a mușcat-o de picior. Tînăra s-a speriat și a scăpat doar după ce restul artiștilor i-a sărit în ajutor. Norocul ei a fost că purta în acel moment o pereche de blugi ceva mai groși, iar cîinele n-a putut să-și bage colții prea adînc în piciorul ei. Chiar și așa, studenta tucă a fost dusă imediat la spital.
Trecînd peste acest incident, artiștii veniți la Tescani, unii veniți pentru prima oară aici, s-au declarat foarte impresionați de bunătatea oamenilor de pe aceste meleaguri. Țăranii neaoși le-au mers străinilor la inimă, prin sinceritatea și buna dispoziție pe care o afișau permanent. Locurile au fost și ele pe gustul artiștilor, care au promis că vor mai călca pe la Tescani. (C.G.)
Lasă un răspuns