• peste 200 de oameni l-au condus pe ultimul drum pe cel care a avut drept motto provocarea, dar a ajuns la concluzia că viața nu mai merită trăită
Loc de obîrșie al familiei lui Daniel Chiricheș, Valea Seacă a devenit, de ieri, început de drum spre cele veșnice pentru tînărul de 18 ani care, peste cîteva luni, ar fi trebuit să fie într-o bancă a Colegiului Național „Vasile Alecsandri” pentru a-și susține examenul de maturitate. Totdeauna a avut ca motto provocarea, dar, la sfîrșitul săptămînii trecute, a decis, brusc, că viața nu mai merită trăită. Cel puțin așa stătea scris pe o carte de vizită găsită lîngă blocul de pe care Daniel s-a aruncat. Părinții susțin că nu a fost vorba despre sinucidere, ci despre o crimă. Preoții din Valea Seacă spun același lucru. Așa că Daniel a avut parte de o slujbă firească pentru orice muritor.
La ora 9,00 fix, Daniel a ieșit din casa bunicilor pentru a purcede pe ultimul drum. La prima răspîntîie, a părut că se răzgîndește și a fost nevoie de oarece măiestrie din partea șoferului mașinii amenajate ca dric pentru ca procesiunea să-și continue mersul firesc. A urmat drumul spre Biserica Catolică așezată pe cel mai înalt deal din cele cîteva pe care e aruncat satul. O Golgotă în miniatură. Totul a fost tăcere, spartă doar de bocetul întrebător al bunicii: „unde te duci tu Dani?”. Răspunsul nu a venit. De altfel, îl știa doar Dani, dar acesta se încăpățîna să tacă. O slujbă desfășurată într-o biserică arhiplină a fost doar moment de răgaz și rugă către Dumnezeu pe un drum, care, pentru Daniel, este fără întoarcere. Ultima partea a acestuia a însemnat călătoria de la biserică către cimitir, derulată în aceeași tăcere apăsătoare. Prima palmă de țărînă a căzut peste sicriul în care odihnea cel care, atît cît a trăit, s-a luat la trîntă cu provocarea. În urma lui au rămas o bunică, doi părinți distruși și un munte de întrebări. (Eduard CUCU)
pe raster:
Moartea lui Daniel a amînat Sărbătoarea de Haloween
Decizia lui Daniel Chiricheș de a trece la cele sfinte a avut, printe alte multe efecte, și pe cel de amînare a serbărilor pe care elevii de la Colegiul național „Vasile Alecsandri” le pregătise pentru a întîmpina ziua de Haloween. Programate să se deruleze ieri seară, acestea au fost amînate pentru o dată viitoare, dar e destul de probabil să fie anulate. Viața trebuie însă să meargă înainte. Un crez ce i-a determinat pe cei de la „Alecsandri” să nu renunțe la Balul Bobocilor, care se va derula astăzi, cu începere de la ora 16,00. Așa cum fusese programat inițial. (E.C.)
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.