Cantonament în Turcia

Redacția Ziarul de Bacău

ATLETISM: Laura Diaconu, campioană națională la juniori I și juniori II la aruncarea discului, multiplă medaliată în concursuri internaționale, a trecut cu brio probele de control de săptămîna trecută, unele care au vizat veri9ficarea stării de sănătate și a aptitudinilor în sportul pe care îl practică. De zece zile, ea se află în cantonament la Snagov, alături de colegele din grupa de aruncătoare pregătite de antrenorul emerit Teodoru Agachi și urmează un program de antrenament care adună cinci ore pe zi. Perioada acumulărilor va dura pînă în martie, cînd se vor desfășura întrecerile Campionatului Național de aruncări lungi, criteriu de selecție pentru formarea lotului național care va lua parte la concursuri cu caracter continental sau mondial. „Să dea Dumnezeu să fie sănătoasă că la anul are treabă. Nu mă refer la campionate naționale sau balcanice, că nu are cine să o bată în aceste competiții. Pînă atunci mai este, inclusiv un cantonament în Turcia, programat în prima lună a anului 2003”, declară antrenorul Eugen Pereteatcu, primul tehnician care s-a ocupat de pregătirea Laurei Diaconu.

Obiectivul principal al Laurei, în sezonul care va veni, este cucerirea medaliei de aur la Campionatul Mondial de Atletism al juniorilor II din Canada. În plus, campioana europeană are de apărat și titlul continental cucerit anul acesta. (Marius AMBROZIE)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.