SCRIPTA MANENT Episcopia catolică Bacău

Instituția ierarhică catolică, organizată la Bacău, a fost rezultatul unor multiple activități desfășurate de statul pontifical, regatul Polonia, Imperiul Habsburgic, alte forțe politico – militare, interesate în victoriile împotriva puterii mereu crescînde a otomanilor și succesele obținute de credințele reformate luterano – calvine. Perspectivele victoriei împotriva „Porții îngrijorau Curtea vieneză de creșterea influenței poloneze în Moldova, deoarece diplomația imperială și cea papală urmăreau propriile planuri în privința Moldovei, Transilvaniei și Țării Românești. Momentul nu era favorabil alegerii, numirii și sfințirii lui Ieronim Arsengo, recomandat de domnul Moldovei, spionul otoman, Brutti, statul polonez și slujitorii catolici, din acest regat. În asemenea condiții, Grigore al XIV-lea a acceptat propunerea lui Iulius Antonius, cardinal de San Severino, și a hotărît, la finele anului 1590, ca primul episcop al Moldovei, cu sediul la Bacău, să fie Bernardinus Quirimi, provincialul franciscanilor observanți din insula Creta (Candia), venețian de origine. Biserica destinată noului episcop era cea din Argeș, deoarece avea tradiție de fost centru episcopal, deși era distrusă de multă vreme. Situația reală a obligat Sfîntul Scaun să destineze biserica din Bacău, construită înainte de anul 1400, drept sediul noii ei dieceze catolice, deoarece era cea mai apropiată, dispunerea de o bază materială și avea garanția protecției poloneze. Noului episcop i s-a atribuit titlul de Argeș, sufragan al episcopului de Caloi, aflat sub protecția imperială, iar sediul propriu- zis se afla în Moldova, unde se exercita influență și, eventual, protecție poloneză. Rezultă clar că Sfîntul Scaun dorea o protecție sigură a demnitarului și credincioșilor, în acele condiții de război contra Porții și de ofensivă calvină în Transilvania și Ungaria, de unde fuseseră alungați episcopii, slujitorii și misionarii catolici, iar credincioșii fuseseră convertiți prin violență și crimă la calvinism. Dioceza cuprindea toată Moldova și răsăritul Țării Românești, Corespondențele Papale către Ieremia Movilă l-au apreciat pe Quiri ca alesul papei Grigore al XIV-lea trimis cu împuterniciri episcopale, atît în Moldova, cît și în părțile superioare ale Țării Românești. Scopul trimiterii demnitarului catolic era conducerea și guvernarea catolicilor din aceste părți ale pămîntului românesc. Prin scrisoarea papală, din 27 ianuarie 1600, papa Clement al VIII-lea a solicitat unificatorului de neam și țară, Mihai Viteazul, să sprijine pe Bernardinus Quirini, pentru a putea să-și îndeplinească atribuțiile episcopale. O corespondență papală adresată episcopului de Bacău convinge că „Joahnes Demetrius”, arhiepiscop de Leopolis, solicitase Sfîntului Scaun, în virtutea drepturilor acordate lui de către papa Sixtus al V-lea, ca să-i permită exercitarea drepturilor de sufrogen asupra episcopiei cu autoritate asupra Moldovei și Țării Românești, care nu era alta decît cea care funcționa de drept și de fapt la Bacău și era condusă efectiv de Bernardinus Quirimi. Ridicarea cu atîtea forță a poporului român, cucerirea independenței și făurirea unității politice sub egida marelui comandant de armată, luptător comparabil numai cu eroii homerici, Mihai Viteazul, au fost fapte care au dezlănțuit ura, invidia și răutatea papală – imperială și regală. Organizatorii complotului se aflau la Roma, Viena, Varșovia. Executorul oribilei crime a fost răsplătit cu banii Sfîntului Scaun, finanțatorul întregului război dezlănțuit împotriva Porții. Mihai Viteazul a fost asasinat în momentul în care neamul său avea cea mai mare nevoie de sabia și agerimea minții sale. Alte breve papale au informat pe episcopul stătător la Bacău despre „calamitățile” îndurate de poporul român și în special de credincioșii catolici de pe pămîntul românesc, promițînd sprijinul său pentru alinierea suferințelor îndurate. Orice ar scrie și ar spune netrebnicii falsificatori ai istoriei naționale românești, Bernardinus Quirimi a fost într-adevăr primul episcop catolic, care a condus dioceza cu sediul în orașul de pe Bistrița. (Dumitru Zaharia)