Școala „Al. I. Cuza” l-a avut ieri oaspete pe PS Ioachim Băcăuanul care, împreună cu un sobor de preoți, a încercat să alunge duhurile rele din fosta școală nr. 19. „Evenimentele din ultimul timp, dar și faptul că, în ultimii ani, nu a mai fost oficiată nici o slujbă de sfințire a școlii, ne-au determinat să-l invităm pe Prea Sfinția Sa la noi. Dumnealui a fost foarte discret în ceea ce-i privește pe cei doi elevi sinucigași și i-a numit îngerași”, ne-a declarat profesoara Doinița Sîrbu, directorul Școlii „Al. I. Cuza”. Referitor la pagina de internet care i-ar fi putut îndemna pe Bogdan Sava și Alexandru Mutică să-și pună capăt zilelor, directoarea Sîrbu a spus că nu sînt noutăți. (E.C.)
PS Ioachim Băcăuanul a alungat duhurile rele din Școla „Al. I Cuza”
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.