Sfîntul Amfilohie, episcopul Iconiei (sec. IV)
Sfîntul Amfilohie s-a născut în Capadochia, în jurul anului 340, și a strălucit prin înțelepciunea și cunoștințele sale în timpul împăraților Valentin și Valens. A trăit în aceeași vreme cu Sfîntul Vasilie cel Mare și cu Sfîntul Grigorie de Nazianz, deși era mult mai tînăr decît ei, și a avut legături de prietenie cu ei. Din tinerețe a îmbrățișat cariera de judecător, fiind respectat și iubit pentru cinstea și bunătatea sa. În anul 373, la îndemnul Sfintului Grigorie de Nazianz a părăsit lumea și s-a retras, cu tatăl său, într-un ținut îndepărtat din Capadochia, o pustietate numită Oziz, unde s-a ocupat cu studiul Sfintelor Scripturi. De teamă să nu fie ales episcop, a părăsit Capadochia și s-a așezat în Iconia. Acolo, s-a întîmplat că nu era păstor de suflete și, la stăruințele poporului, a fost hirotonit episcop în anul 374, primind o scrisoare de încurajare și îndreptar de lucru din partea Sfîntului Vasilie.
Sfîntul Amfilohie s-a dovedit un viteaz cuvîntător, apărînd și întărind dreapta credință, motiv pentru care a avut de răbdat multe necazuri din partea împăratului eretic Valens. A luat parte la cel de al doilea Sinod Ecumenic, ținut la Constantinopol, arătîndu-se unul dintre mărturisitorii credinței Bisericii, în Duhul Sfînt.
Duminică, 24 noiembrie
Pomenirea Sfîntului Clement, episcopul Romei (sec. II)
Sfîntul Clement era roman și a fost adus la credință de marii Apostoli Petru și Pavel, de la care a învățat credința în Hristos, făcîndu-se propovăduitor al Evengheliei. A fost al treilea episcop al Romei, pe al cărei scuan a stat cu vrednicie aproape zece ani. În timpul acesta, s-a petrecut o mare dezbinare în Biserica din Corint. Mulți credinicioși s-au răzvrătit împotriva preoților și-i alungau. Atunci, Sfîntul Clement, în numele Bisericii din Roma, a scris corintenilor o epistolă, în anul 96, care, fiind citită în bisericile din Corint, toți credincioșii și-au recunoscut greșeala, întorcîndu-se la calea cea dreaptă, de la care se abătuseră, făcînd pace în Biserica lui Dumnezeu.
Tradiția Bisericii ne spune că Sfîntul Clement a murit mucenic. A fost prins pe vremea prigoanei lui Traian și, nesupunîndu-se poruncii lui, a fost surghiunit într-o cetate îndepărtată numită Cherson (Crimeea), iar acolo a fost osîndit să fie aruncat în mare, legîndu-i-se de gît o ancoră de corabie. (C. Gh.)
Lasă un răspuns