Prefectul Radu Cătălin Mardare a fost rugat de reprezentanții Sindicatului Avias, de la Aerostar Bacău, să le faciliteze o întîlnire cu miniștrii Dan Ioan Popescu, Marian Sîrbu și Mihai Tănăsescu. Sindicaliștii doresc să aibă oportunitatea de a prezenta societatea și rolul Aerostar în sistemul de apărare din țara noastră. Membrii Avias consideră că nu toată lumea știe ce face și care este potențialul Aerostar, de aici și cererea lor. Problemele par să fi apărut de la anexa unei Hotărîri de Guvern, referitoare la industria de armament, în care Aerostar nu a fost menționată. Sindicaliștii consideră că au suficiente motive pentru demersurile pe care le solicită și doresc ca importanța Aerostar să fie recunoscută în mod oficial. Prefectul Mardare a explicat că va încerca să dea curs cererii sindicaliștilor de la Avias, iar dacă miniștrii găsesc timpul necesar pentru o întrevedere, ea ar putea avea loc chiar în a doua parte a acestei săptămîni. (Eduard ADAM)
Lasă un răspuns