„Nu sîntem echipa care să joace pentru evitarea retrogradării”

Redacția Ziarul de Bacău

■ declară Cătălin Cursaru, golgeterul care a înviat în urmă cu două etape

– Cui dedici victoria cu Sportul?

– Cu toții i-o dedicăm în primul rînd lui Cristi Ciocoiu, cel care sîmbătă a împlinit 27 de ani.

– Încă o victorie greu obținută

– Este un pas important pentru noi. Importantă este victoria, dar și faptul că iar nu am primit gol. Ne-a interesat numai rezultatul, am jucat numai la victorie.

– Venirea lui Ilie Dumitrescu a schimbat ceva la Bacău ?

– Jucăm bine. Se vede că după venirea lui Bacăul are altă față.

– Despre locul pe care-l ocupă acum FCM Bacău ce spui?

– Bacăul nu are echipă care să joace pentru evitarea retrogradării.

– Condiția fizică este punctul slab al vostru?

– Sigur. Resimțim condiția fizică precară. Sperăm să trecem peste asta și în ultimele trei meciuri, unul de cupă și două în campionat, să continuăm seria pe care am început-o cu Ilie Dumitrescu.

– Se pare că ți-ai revenit

– Am fost într-o pasă proastă, dar vreau să mulțumesc echipei și lui Ilie Dumitrescu că au avut încredere în mine. Sper să nu-i dezamăgesc. (Cristian BLĂNUȚĂ)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.