REPORTER ÎN PIAȚĂ „Bunătăți” de sezon

Tot umblînd eu, zi de zi, prin piață, cum să n-o observ pe bătrîna aceasta care a adus să vîndă orășenilor cîteva legăturele de hrean, vreo trei sute de nuci și o pungă cu semințe de bostan. Atît a adus la piață mătușa din Bijghir- Buhoci și speră că tîrgoveții vor da năvală și într-o clipită îi vor cumpăra toată marfa. Cu speranța asta în suflet, fosta ceapistă cu anii tinereții și maturității cheltuiți pe tarla la prășitul păpușoiului sau la scosul cartofilor din pămînt, care acum „se bucură” de o pensie de 150.000 de lei pe lună, bătrînă și neagră de griji, așteaptă. Nu-i vine să creadă cînd îi răspund că-i trecut de ora 12.00. N-a întrebat-o pînă acum nimeni nici de marfă, nici de sănătate, în afară de mine, cel care umblu zi de zi prin piață. Așa am aflat de la ea că i-a murit moșneagul, cu vreo doi ani în urmă, că are cinci copii, da-s mari, domnule, numai că-s tare necăjiți, au lucrat pe la șuruburi și la Letea și la URA, iar acum îs șomeri și au și ei copii, domnule, tare-i greu cu ei, că-mi plînge inima de ei, nu de mine, că mai am puțin și mă duc după cel bătrîn. Mai zice că nu-i precupeață, ca alte femei de la ea din sat. Știi unde-i Bijghirul, e colo, peste Siret. Știu, zic, am fost de multe ori înainte de ’89, aveați acolo un mare complex de creștere a porcilor. Uite, domnule, că știi, zice mirată, da’ complexul cela nu mai e demult, acolo stăpînesc alții acum. Apoi îmi mai zice că nu cere mult pe „marfă”, cinci mii legătura de hrean, hrean bun, iute, domnule, uite-l ce gras e. Mai cere 25.000 de lei pe suta de nuci, da-ți mai trec acolo una, două la sută, iar sîmburii ăștia de bostan îi dau pe toți cu zece mii. Ia-i mata, că uite cum a mai trecut vremea asta, acuși întunecă. Îi cumpăr două legături de hrean și o sută de nuci și bătrînei nu-i vine să creadă. Cumpără-mi și cîțiva sîmburi! Îi mai dau zece mii și-i iau. Și plec spunîndu-mi că bunătățile astea de sezon merită. (Eugen VERMAN)