Ieri, în jurul prînzului, la serviciul Urgențe al Spitalului Județean a fost adus în stare gravă un bărbat care fusese victima unui accident feroviar. Bărbatul, al cărui picior drept fusese amputat pînă aproape de șold de roțile trenului, a apucat să spună că îl cheamă Nelu Negruț. Aflat în șoc hemoragic după pierderea masivă de sînge, pacientul a fost supus de urgență unei intervenții chirurgicale. Medicii n-au mai putut să-i salveze piciorul, ci doar au oprit sîngerarea. „Bărbatul a apucat să ne spună că era la Răcăciuni și alerga după trenul care plecase din gară. A vrut să se urce din mers, dar a căzut sub roțile trenului. La internare mirosea puternic a alcool, deci în momentul produceriii accidentului se afla sub influența băuturilor alcoolice”, ne-a declarat medicul ortoped Dorin Năforniță. După intervenția chirugicală, bărbatul a fost internat la Terapie Intensivă, unde va rămîne pînă cînd strea lui se va stabiliza. (C.D.)
Bărbat mutilat de roțile trenului
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.