Un bărbat din comuna Săucești urmează să apară astăzi în fața procurorilor, deoarece a avut îndrăzneala să rîvnească la bunul altuia. Florin Cozma, în vîrstă de 20 de ani, a intrat în noaptea de 26 spre 27 noiembrie în curtea locuinței consătenei sale Maria Miron, de 48 de ani, de unde a încercat să fure un porc. Alertată de guițăturile animalului, gazda a ieșit în curte să vadă ce se întîmplă. În acel moment, hoțul a lăsat porcul în pace și s-a luat de femeie, pe care a început s-o lovească cu palma peste față, după care a dispărut în noapte. A doua zi, Maria Miron s-a prezentat la poliția din comună, unde a povestit pățania ei de cu o noapte în urmă. În aceeași zi, polițițtii l-au prins și identificat pe făptaș, care s-a ales cu un dosar penal și urmează să fie prezentat procurorilor sub acuzația de tîlhărie. (Fl. C.)
Hoț prins de proprietară în timp ce vroia să fure porcul
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.