O patrulă de ordine publică de la Poliția Comănești a reușit să pună mîna pe un tîlhar imediat după ce acesta a comis fapta. Joi dimineața, în jurul orei 10.00, polițiștii au auzit strigătele disperate ale unei tinere din Asău, care fusese atacată de un bărbat care-i smulsese poșeta în care se aflau bani și bunuri în valoare de cinci milioane de lei. Individul a fost imediat prins și identificat ca fiind Valentin Ursaru, de 21 de ani, din localitate. El a fost reținut, urmînd să fie prezentat Parchetului cu propunerea de arestare. (Fl. C.)
Tîlhar prins în flagrant
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.