Scriitorii care fac parte din filiala Bacău a Uniunii Scriitorilor se vor întîlni sîmbătă, 14 decembrie, orele 10.30, în sala de lectură a Bibliotecii Județene „Costache Sturdza”. Motivul acestei întrevederi îl va constitui „adevăratul Certificat de existență a Filialei”. „Se va proceda la alegerea conducerii Filialei Bacău a Uniunii Scriitorilor din România, stabilirea Juriului ce va propune nominalizările volumelor editate în 2002, pentru Premiile Uniunii și, implicit, pentru Premiile Filialei Bacău a U.S.R. Tot atunci se va proceda la selectarea dosarelor celor ce îndeplinesc de mult timp condițiile de primire în Uniune, pentru a le înainta la Comisia de validare”, ne-a informat Viorel Savin. Totodată, dramaturgul băcăuan ne-a mai declarat că pentru corectitudinea întrunirii de sîmbăta viitoare a fost invitat să participe, la Bacău, Eugen Uricariu, președintele Uniunii Scriitorilor din România. (C.Gh.)
Scriitorii băcăuani își aleg liderii
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.