Locuitorii din Colonești solicită ajutoare de încălzire cu toate că sînt proprietari de păduri

Redacția Ziarul de Bacău

Legea venitului minim garantat dă bătăi de cap primarilor și la mai bine de un după intrarea ei în vigoare. Fie că nu au înțeles, fie că se fac că nu pricep, cei responsabili cu acordarea de ajutoare sociale în comune încă aplică legea după ureche. La ultimul control al Direcției Generale de Muncă și Solidaritate Socială (DGMSS) din Bacău au ieșit la iveală alte nereguli privind acordarea de ajutoare sociale. „În comuna Colonești s-a descoperit că foarte mulți oameni au depus dosare pentru acordarea de ajutoare de încălzire, cu toate că sînt proprietari de păduri”, ne-a declarat Anca Țugui, purtător de cuvînt la DGMSS Bacău. În comuna cu pricina au fost numărate la ultimul recensămînt 2.190 de persoane, iar dosare pentru acest ajutor au depus circa 250 de familii. Majoritatea acestor familii au însă de la patru membri în sus, ceea ce înseamnă că mai bine din jumătate din populația comunei a cerut sprijin de la primărie pentru a se încălzi în această iarnă. Tot la Colonești, dar și la Ungureni, s-au găsit nereguli și în criteriile stabilite de cele două Consilii Locale privind acordarea ajutoarelor sociale. „Acestea au permis acordarea de ajutoare unor proprietari de tractoare, cai, autoturisme, căruțe și alte bunuri aducătoare de venituri”, a mai spus Anca Țugui.

În sarcina primăriilor cade și achitarea ajutoarelor de deces și urgență, pentru nevoiașii din comună. Peste 80% din acestea nu au plătit nici un leuț, pe motiv că nu au bani la buget și pentru aceste cheltuieli. Anul aceasta au fost acordate la nivel de județ doar 66 de ajutoare de deces și 72 de ajutoare de urgență. Pentru plata acestor ajutoare, care se fac din bani de la bugetul local, primăriile vor trebui să găsească surse de atragere a veniturilor în comune. Din lipsa fondurilor, ajutoarele sociale au fost achitate în totalitate doar în Bacău, Onești și cîteva comune din județ. Primarii speră că vor putea da banii celor care au prestat orele de muncă pentru aceste sume odată cu prima rectificare bugetară. (C.T.)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.