Sîmbătă seara, pe una dintre străduțele din cartierul Mioriței, un bărbat în vîrstă de 45 de ani a fost atacat pe la spate de doi tineri care abia după ce i-au rupt falca au constatat că victima lor nu are nimic de preț asupra sa. Constantin Hotinschi se întorcea din oraș sîmbătă seara, cînd chiar în fața blocului în care locuiește a fost pus la pămînt de niște necunoscuți. „Se înserase de-a binelea afară, dar nu era tîrziu. Cred că era în jur de ora șapte seara. Aleea pe care mergeam era pustie și m-am trezit deodată cu doi tineri de vreo 18-20 de ani în spatele meu. M-au lovit în cap și cînd am căzut la pămînt, unul dintre ei m-a lovit cu bocancul în față. M-au căutat prin buzunare și pe la gît de vreun lănțișor, dar n-au avut ce să-mi fure și m-au lăsat în pace”, își amintește Constantin Hotinschi. În urma încercării eșuate de tîlhărie, bărbatul s-a ales cu o fractură de mandibulă pentru care va fi nevoit să suporte o intervenție chirurgicală și mai multe zile de spitalizare. (C.D.)
Călcat în picioare ca să fie tîlhărit mai bine
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.