Răsfoiesc presa românească din urmă cu exact 13 ani: „Scînteia”, „România liberă”, „Scînteia tineretului”, cotidianele din epocă cu tiraje de peste un milion de exemplare. Primele reacții la evenimentele declanșate în urmă cu o zi la Timișoara, preambul la ceea ce avea să se întîmple în decurs de mai puțin de o săptămînă.Titluri stereotipe și acuzatoare despre bande de huligani care se dedau la acțiuni destabilizatoare, la jafuri, dezordine și haos.Atentate la ordinea publică, la securitatea cetățeanului și instituțiilor statului. Dezorganizarea vieții sociale. Principalii acuzați: studențimea și tinerimea orașului, alături de care se manifestă și alte elemente turbulente din rîndurile muncitorimii. Nimic despre sloganurile utilizate de demonstranți, asemuiți și catalogați drept elemente recalcitrante intrate în conflict cu legile statului și morala comunistă. Îndemnuri la liniște și la reluarea preocupărilor cotidiene. Reinstaurarea ordinii. Pedepsirea vinovaților. Informații puține, echivoce, asincrone adevărului. Metehnele sistemului: minciuna și dezinformarea. Primele reacții din partea dictatorului, aflat în vizită oficială la Teheran: agenturili stăine încearcă să răstoarne regimul comunist, să readucă țara în haosul capitalismului. Să dăm o ripostă hotărîtă dușmanilor poporului, celor ce vor răul României. Să fim vigilenți, tovarăși, și neclintiți în jurul partidului și al secretarului său general.
Ce s-a întâmplat mai apoi știm foarte bine. Precipitarea evenimentelor, finalul și un nou început, o dată cu 22 decembrie ’89. Entuziasmul popular, victoria, speranțele, o presă liberă și democratică. Cum a evoluat ea, presa, în acești 13 ani? Despre ce și cum scrie astăzi? Nu mi-am propus, desigur, o analiză de conținut. Nici nu s-ar putea face acest lucru printr-o simplă pilulă cu memoria de-o clipă, ci doar un scurt inventar absolut aleatoriu, al cîtorva publicații centrale și locale apărute ieri. Iată, așadar, cîteva dintre titlurile ce mi-au căzut sub condei, fără a preciza denumirile publicațiilor pentru a nu da loc interpretărilor suspicioase sau tendențioase. Așadar aflăm: Aniversarea Revoluției, 13 ani de la ridicarea Timișoarei – A fost odată un decembrie ’89; PSD pocnește electoratul peste vot; Un preot ortodox vrea să arunce în stradă 30 de familii; Cercetarea românească – încotro?; „Care pe care” în lupta pentru anticipate; Corpul de control al prim-ministrului, înălbitorul corupțiilor din PSD; Istoria se repetă: și în 2003 se va strînge cureaua; Viceprimarul Lucaș își cumpără pistol; Veșnica problemă a copiilor instituționalizați; Vînătoare printre afaceriștii președintelui; Brăduții de Crăciun ard buzunarele; Mișelia și licherismul; Un tînăr din Iași s-a stropit cu acetonă și s-a autoincendiat.
O lume nebună, nebună, nebună își adună apele, aducînd la suprafață mizeria umană: hoția și minciuna, abuzul și delațiunea, corupția și deșănțarea, diletantismul politic și prefăcătoria, suferința și opulența, prinți și cerșetori, farsori și cameleoni, toată scursura și toate relele pe care nici măcar nu ni le-am fi putut imagina. Asta ne-am dorit? Nu pot să cred! Dar acesta este adevărul, gol și nefardat, n-avem ce să-i facem! Ici-colo, doar, cîte o rază de lumină. Palidă și sfioasă, de parcă i-ar fi teamă să se-arate: România a obținut la Copenhaga tot ce se putea obține; Obiectivul României de aderare la Uniunea Europeană; Patru sute de cadouri pentru copiii din centrele de plasament; Băcăuanii au la saltea 400 miliarde de lei; Parașutiștii băcăuani sînt gata să intre în NATO; Slujitorii Thaliei, răsplătiți de președintele României.
Asta-i soarta cronicarului! Tristă de cele mai multe ori. Să arate, fără a reuși întotdeauna să îndrepte. Bine, totuși, că este lăsat să spună, fără teamă de efectul bumerangului. Sau, cine știe?! (Mihai Buznea)
Lasă un răspuns