Scena Teatrului de Animație din Bacău a găzduit ieri un spectacol susținut de membrii unei trupe de teatru din Gîșteni, format din 25 de tineri cu diverse handicapuri, care sînt asistați în Centrul de Recuperare și Reabilitare pentru Persoanele cu Handicap Neuropsihic din Gîșteni. Actorii au interpretat scenete de la nașterea lui Isus, colinde și datini strămoșești pentru sărbătorile de iarnă. „Ei vor să demonstreze tuturor că sînt persoane normale, în ciuda deficiențelor psihice pe care le prezintă. De curînd, ei s-au întors de la Sasca, unde au susținut un spectacol pentru colegii lor din centrul sucevean. Anul viitor vor participa și la festivalul de la Sighișoara”, ne-a declarat Rodica Pădureanu, inspector șef la Inspectoratul Teritorial de Stat pentru Persoanele cu Handicap din Bacău. Spectacolul a mai fost urmărit și de 25 de bolnavi de la centrul din Gîșteni. Lor li s-au adăugat elevi de la Școala nr. 18, nr. 2 și de la clasa Ștefăniță. Tot ieri, bătrînii de la Azilul din Bacău au fost colindați și au primit pachețele cu daruri de la elevii Liceului „Henry Coandă”. (C.T.)
Handicapații din Gîșteni le-au oferit un spectacol copiilor din Bacău
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.