Trei băcăuani au dat dovadă de un tupeu fantastic, după ce ziua în amiaza mare au spart o locuință, din care au furat aproape toate bunurile de valoare. Cea care s-a trezit cu casa devastată este Mihaela T., care în momentul cînd a ajuns acasă de la serviciu a descoperit că-i lipsesc 500 de dolari, o cameră video, un telefon mobil și mai multe parfumuri. Per total, prejudiciul se ridică la 70 de milioane de lei. Polițiștii sosiți la fața locului au constatat că în apartament nu erau amprente străine, iar ușa de la intrare nu prezenta urme de forțare. În aceste condiții, polițiștii au început cercetările cu apropiații femeii și au aflat că prietenul acesteia, Liviu Ghervase, le-a dat cheile de la ușa de acces lui Alexandru Ocheană, de 18 ani, Ion Corciu, 19 ani, și Dragoș Bostea, de 19 ani. Cei trei au pîndit-o sîmbăta trecută pe Mihaela, au intrat în casă, au luat ce au avut de luat, după care au chemat un taxi și au plecat la Piatra Neamț, unde au vîndut o parte din pradă. Marți, polițiștii i-au reținut pe cei trei, urmînd să fie prezentați procurorilor, cu propunerea de arestare, pentru furt calificat. (Fl. C.)
Spărgători la lumina zilei
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.