de Dan Popa
Au venit sărbătorile: porc, cîrnați, pastramă, murături, curcan, icre, șampanie, tort, înghețată, pocnitori, petarde, artificii, urători, urlători, colindători – autorizați / neautorizați – popă, dascăl, revedere, familie întreagă, pupături, soacră , murături, brazi, molizi, pungă plină, cumpărături, pungă goală, beteală, globuri, rochie, costum, pachete, vizitatori, președintele republicii la TV, urs, ursari, stele, capre, săgetător, capricorn, țuică, vin, moderație, gastrită, ulcer, dans, bătături, greață, concert, panglici, funde, Moș Crăciun – în realitate / pe Internet -, sac, daruri.
Înțeleptul începe – zice-se – cu sfârșitul. Vorbim astăzi despre daruri. Sînt daruri și daruri. Pentru copii, clasicele jucării, adesea înlocuite strategic cu un palton nou (care îi lasă însă mofluzi). Pentru adulți, ei, se spune că adulții diferă de copii doar prin costul jucăriilor. Deci cadourile se clasifică după buget, după cît este dispus să cheltuiască, la ocazie, dăruitorul, pentru a face pe plac puștiului, fratelui, surorii, socrului/soacrei, soției/soțului, unchiului/mătușii, partenerului de afaceri, șefului, ministrului, președintelui republicii (scena cu Ceaușescu primind un Home Computer – HC , prin 1985, mi-o amintesc și azi) sau celebrului, de lege ocolitorului și ultrabogatului Bill Gates.
Dintre darurile ieftine, fără preț dar neprețuite, se povestește într-o relatare despre un lanț de magazine dintr-o țară vestică: de Crăciun, apăruse în magazinele rețelei un afiș al cărui conținut – fără pretenția unei traduceri exacte – vi-l repovestesc: „Cît valorează un zîmbet ? Nimic. Nici măcar un dolar, nici măcar un cent. Dar valorează cît toată bucuria lumii, cît toată fericirea de a trăi între oameni. Nu costă nimic și e cel mai la îndemînă dar. Dăruiți în aceste zile de sărbători, de Crăciun, cel mai simplu dar, un zîmbet. Poate fi o alinare pentru cei care trudesc, o răsplată pentru efortul care-l fac. Iar dacă, în aceste zile, angajații noștri prea obosiți sau prea grăbiți să vă stea la dispoziție uită să zîmbească, vă rugăm, faceți-le dumneavoastră acest dar. Oferiți-le dumneavoastră un zîmbet !”
Să încercăm să zîmbim împreună, să zîmbim tuturor: vecinului cel taxat altădată drept gălăgios sau prietenul cotat altădată drept invidios; șefului văzut altădată drept hiper-exigent sau socrului perceput altădată drept cusurgiu ori, de ce nu, președintelui taxat drept zîmbăreț sau ministrului cotat în sondaje drept nepriceput ori – doamne ferește – corupt. Să transformăm ziua de sărbătoare într-o zi a zîmbetului. A zîmbetului încrezător sau a zîmbetului timid; a zîmbetului încurajator sau a zîmbetului complice, a zîmbetului avizat sau a zîmbetului circumspect – dacă realmente nu puteți altfel. Am tăiat zîmbetul ironic și zîmbetul acru de pe listă, din motive evidente.
Rămîneți cu zîmbetul pe buze. Bucurați-vă de orice veste. Cineva povestea că, în asemenea zile, își sărută pînă și facturile, pozitivîndu-le mesajul. Și cu un chip cu atît mai zîmbitor primește veștile bune. În căutarea unei vești bune, am luat un cotidian central, de altfel bine informat, căutînd a citi despre o bucurie care e gata să ne umple chipurile de zîmbet: informatizarea învățămîntului. Scrisesem un articol acidulat despre ea acum o săptămînă, dar, iată, aveam ocazia de a mă informa de la o sursă competentă – confrații ziariști aflați la Sinaia, contactanții și onor doamna ministru de resort, despre starea problemei.
Am luat ziarul într-o mînă și markerul roșu, (carioca – cum i-ar fi zis domnul Pruteanu ?) în alta. Acum, articolul din ziarul respectiv arată ca o zebră văzută printr-un filtru fotografic. Și, cum redactorul m-a rugat expres ca în aceste zile de sărbătoare să cruț oamenii de bombardamentul absurdului cotidian sau al veștii proaste, rezum concluziile la doar cîteva comentarii, încercînd să fac un dar de cunoaștere tuturor profesorilor acestei țări: Stimați domni profesori, vă informez că legea drepturilor de autor și a altor drepturi conexe vă permite să cereți adăugarea la contractul de muncă (înscrierea ca prevedere adițională) a dreptului dumneavoastră de autor asupra materialelor didactice în format electronic sau în alte formate, produse de dumneavoastră. Nu sunteți angajați decît ca profesori, fără cumul de funcție de secretari, dactilografi sau doamne ferește redactori ori colaboratori la firma S … de software sau fabricanți de materiale didactice, ori măcar designeri de asemenea produse. Legea afirmă că drepturile de autor asupra lucrărilor efectuate ca urmare a unei relații de muncă, la serviciu, rămân în proprietatea angajatorului, dacă contractul de angajare nu face alte precizări. Și, de obicei, nu face. Cu sau fără intenție, din nefericire, serviciile de personal care v-au angajat cu contracte tip au omis acest fel de prevedere. E momentul să vă apărați dreptul de proprietate intelectuală asupra operei, creației dumneavoastră. Să fim bine înțeleși: la salariile românești școala abia plătește pentru dreptul de autor care e dreptul de folosire al materialului sonor ce iese din gura dumneavoastră atunci cînd țineți ora de clasă. Nu e cazul ca după o muncă de creație – ora rămîne în mare parte o muncă de creație – să oferiți pe gratis ceea ce e dreptul dumneavoastră ca autori, drept – spune legea – care se naște în momentul creării operei. Și numai autorul decide ce se face cu opera aceea sau dacă își vinde drepturile transmisibile în condițiile legii.
Cităm din cuvîntul managerului firmei S : „Profesorii, în măsura în care produc singuri materialele educaționale, la pot propune ministerului, fără a se deplasa la București, pentru acreditare”. Recomandarea mea: Profesorii pot să producă materiale în format electronic, dar abia DUPĂ ce își înscriu în contractele de muncă acea clauză că dreptul de autor pentru materialele produse le rămîne integral. Nu o dată, cu complicitatea unor laboranți puși pe cîștiguri ilicite, a unor manageri de rețea necontrolați și incapabili să se ocupe de securitatea calculatoarelor și rețelelor – foști venerabili directori de centre de calcul sau tineri absolvenți de științe economice (sic!) angajați la rețelele din învățământ ori absolvenți de mecanică (sic!) puși pe posturi la Internet – s-au furat și se fură din rețelele învățămîntului date, programe didactice sau cărți ori lucrări de diplomă sau licență cu care se fac bani buni prin vînzarea către terți care se vor pretinde autori.
Iar banii sunt tentanți. Unii ar face orice ca să-i cîștige. De exemplu, ar provoca cheltuieli suplimentare prin adoptarea în instituțiile statului de soluții tehnice proprietare, de exemplu software. Citim din articolul în discuție, din cuvîntarea reprezentantului firmei S care are contract cu învățământul că o componentă importantă (n.n. „pentru ei” – a fost sincer !) a sistemului un dicționar care se poate folosi din orice aplicație Windows (TM) inclusiv scriind un document WORD (TM). Domnilor, deduc că noile computere ale învățământului vor fi dotate cu soluții proprietare Windows plus Word (adică MS Office). Ori ambele produse costă binișor fiecare peste suta de dolari. Să zicem că, datorită numărului mare de licențe, ministerul (sau cumpărătorul lor ori finanțatorul proiectului) le obține la doar 100 de dolari bucata. Înmulțim cu 2 (două produse) obținem 200$. Înmulțim cu 25 de calculatoare în fiecare rețea școlară, rezultă 5000$ / laborator școlar. Observați că n-am pus la socoteală licența pentru softul serverului (computerul cel mare și tare la care se conectează celelalte din laborator) cumpărat probabil tot de la firma proprietară. Înmulțim cu cele peste 20 000 de școli (să zicem că se informatizează exact 20 000, nu toate) și rezultă 100.000.000 $. Ați citit bine, o sută de milioane de dolari. În realitate, suma poate fi mai mare. Cît ar însemna în lei ? Calculat la un curs aproximat la 34.000 lei /dolar rezultă: 3400.000.000.000 (3.400 de miliarde). Deci ceva mai mult de o treime, din 10.000 de miliarde ( mai mult de o treime din ZECE MII de MILIARDE). O asemenea sumă dar ceva mai mică, doar de 2.500 de miliarde, a evidențiat-o, de nevoie, ministrul de Finanțe, prezentînd bugetul pe 2003. (Scria în același cotidian, în același număr, pe prima pagină Lelia Munteanu, autoarea editorialului.) Suma evidențiată era contravaloarea destiunată achitării tuturor proprietăților câștigate la Strasbourg, la Curtea Europeană a Drepturilor Omului,
în procese care cer despăgubirile pentru valorile caselor naționalizate plus sumele destinate „onorării deciziilor curții”. Câte școli, cu totul s-ar putea face din acești bani, mai mulți, risipiți pe software proprietar.
Recapitulăm: Prin decizia contractanților care au solicitat sau avizat ca pentru computerele proiectului de informatizare să se cumpere software proprietar, Window, Word, etc, în loc de gratuitele soluții LINUX, FreeBSD, NetBSD, Star Office, KOffice, Open Office, Abi Word etc. (prima citată chiar de Microsoft în celebrul proces antitrust ca o soluție care-i concurează) echipa managerială a proiectului, cu acordul de facto al miniștrilor Dan Nica și Ecaterina Andronescu dăruiește de Crăciun managerului Microsoft și celor de la cealaltă firmă implicată în proiect un mic cadou de 100 de MILIOANE DE DOLARI care valorează cât o suită de construcții de clădiri. Asta numai dacă cumpără pentru calculatoare sistem de operare și procesor de texte, ambele proprietare.
Soluția alternativă – nu glumesc, cereți-o – se vinde la orice chioșc de ziare, acum, zilele acestea, cu doar 120.000 de lei (4$ nu 200$, de 50 de ori mai puțin!) pe 5 CD-uri, e bună și pentru stații și pentru servere, include soluția Office gratuită OppenOffice și se numește Linux 8.0. E suficient un singur set de discuri pentru un întreg laborator. E deci de încă 25 de ori mai ieftină. În total de 25 x 50 adică de 1250 de ori mai ieftină. Da’ de peste 1000 de ori mai ieftină. Și-ar fi și mai ieftină dacă s-ar multiplica în sistemul de învățămînt CD-urile cu LINUX.
Deci, de Crăciun, de la doamna ministru Ecaterina Andronescu și de la domnul ministru Dan Nica, un cadou pentru Mr. Bill și colaboratorii lui: 100 de milioane de dolari. Cum de unde ? Vorba cîntecului: Aici sunt banii, aici sunt banii, aici sunt banii dumneavoastră ! La mulți ani, Mr Bill !
Notă: Numele de produse și mărcile aparțin posesorilor legali. Linux-ul e gratuit, oferit sub licența GNU GPL a Free Software Foundation, care garantează, în esență, libertatea folosirii și copierii lui, cu condiția ca el să rămînă liber. La fel și Abi Word și altele citate mai sus ca alternativă.
Lasă un răspuns