DRAGĂ VALERICĂ, Fiindcă mîine o să fie eclipsă de soare am să-ți scriu azi cartea pe care înadins am amînat-o ca să mă mai gîndesc la ea. Dar că una am gîndit și alta a ieșit în sensul că socoteala de acasă nu se lovește cu cea din tîrg și că scrisoarea mea a ieșit negîndită- asta-i altă poveste.

Scrisoarea eu ți-am înțeles-o la propriu- așa cum trebuia. Am zîmbit amintirilor atunci cînd am citit despre Gavril pe care am avut ocazia să-l constat (bolînd) înaintea ta, în vacanța mea. A fost o întîmplare banală cu un film, o expoziție și o fată- nici nu merită să ți-o scriu.

Să nu crezi că dracul e așa de negru cum l-am pîrlit eu în precedenta. Iașul continuă să rămînă ca un tîrg cu ruină și farmec mult. Avem clopote limbute și clopotnițe vechi, avem viață domoală dar fierbinte, cîntece multe și bodegi. E noroi mult- unde nu-i noroi pe vremea asta- și-s multe urme în noroi. E aici și ciubota popească a străbunicului Creangă și pantoful stîlcit al lui bădia Mihai. Ades îl văd pe orbul Codreanu – cel mai de seamă sonetist al nostru- cum își poartă bătrînețile pe străzi pipăind cu bastonul roșcat și amintindu-și de vremile cînd avea ochi, ură și suflet. Că-i tare bătrîn orbul Codreanu, tare bătrîn și obosit.

E pe-aici și fostul tipograf de rînd, Lesnea- tălmăcitorul lui Pușchin, Lermontov și Esenin- și nimeni nu știe să povestească despre beții și bătăi de mahala ca dînsul. Apoi Țațomir, cîntărețul omului nou, cu ochelarii lui colorați și cu căciula brumărie pe care și-a pîrlit-o într-o sară cu țigara din nebăgare de samă.

Este aici prea mîndrul Vasilescu, nume necunoscut de nimeni- e cel mai talentat din toți pe cîți i-am cunoscut din țară- păcat că mîndria lui nu-l lasă să se arate oamenilor. Ăsta-i noroiul nostru ieșean- în el cărunțește aurul ca-n nisipul Bistriței de aur. Și stelele, ei bine stelele sînt adunate în inimile oamenilor. Că-s mulți tîmpi? Or fi. Unde nu sînt? Dar la noi parcă și tîmpenia e altfel. Cam ca în Fălticeni și în Văleni. Am fost la gospodăriiile Colective, la procese chiaburești, la fabrici… Tinerețe multă, tare multă- și inimă- ai despre ce scrie. Numai aici în Iași stăm prost cu tinerețea. Numai la noi e ca în țara din poveste- bătrîni deștepți, tineri zăluzi… dar la noi sînt copii deștepti și uite, e-un mărțișor aproape, dau mugurii, vom avea curînd tinerețea deșteaptă. Și cred că n-om îmbătrîni de tot pînă atunci. Ce să îmbătrînesc! Bătrînul Iași te întinerește- că avem și noi o revistă muzicală „Întinerești bătrîne Iași”- gen „București ce drag îmi ești”. Iașul pînă și prostia mi-a întinerit-o și-i bine că tare rău-i cînd îmbătrînești în prostii. „Steaua noastră” vorba lui Eminescu- poate- a apus dar ea mai licărește. La dracu’, nu face să uiți întîia stea ce-ai prins-o în vizor, stea după care ai făcut primele afirmații despre existența vieții în alte sfere… Dar cînd alt cercetător mai rutinat a demonstrat că în steaua ta nu-i viață atunci – ori lași astronomia, ori cauți altă stea mai cu noroc. Laplace a privit la toate astrele ce le-a putut cuprinde cu ochiul lui pînă să-și înscrie numele în istorie. Eu nu știu care-i steaua mea, dar bănui că-i steaua ciobanului-

Uite că s’a înseninat și-i soare; pe străzi e abur subțire și-s oameni- oamenii mei dragi. În toate geamurile rîd lumini și bălțile și-au dat duhul… Ți-am scris așa această carte ca să știi că îmi va pare rău în anul cînd voi veni la București.

Ți-am scris scrisoarea azi da-ți voiu trimete-o mîine ca să mai copii din poezii și să le pun în plic… cît despre cost… costurile s-au plătit… s-au cam plătit de mult.

Din toată inima.

(Scrisoare trimisă în 4 octombrie 1951, prietenului Valeriu Bogdăneț, pe atunci student la Institutul Maxim Gorki).