Am plecat să colindăm!

În Ajun de Căciun, nu se mai aud nici mașinile, nici manelele, ci doar colindătorii. Copii mici, în grupuri, merg din ușă în ușă cîntînd și făcînd un ban. Pentru noi, cei mai mărișori, nu mai merge colinda din ușă în ușă. Ne-am reprofilat. Tradiția cere ca elevii să-și colinde profesorii. Așa că, după repetiții peste repetiții, grupul de colindători se adună și pleacă spre casele profesorilor.

De la caz la caz, unii au acompaniament la chitară, alții doar cu vocea, iar alții merg cu uratul și capra. Grupurile de adolescenți sînt parcă mai frumoase și foarte bine organizate. Poate de aceea, profesorii sînt extrem de încîntați să-și primească elevii cu colindă. Colindătorii cîntă, ură, apoi sînt cinstiți de gazdă. Cu ce își servesc profesorii elevii veniți la ușa lor în Ajun de Crăciun sau de An Nou?

Prăjituri, ca să-i îndulcească, vin, că asta se bea acum și, bineînțelesc, „plată ” în bani. Totuși, pentru tineri nu asta pare să fie important. Mult mai importantă e bucuria profesorilor și spiritul Crăciunului. Laurențiu merge cu colindul de cînd îl știu. Întotdeauna a fost apreciat pentru vocea lui, pentru acompaniametul la chitară și pentru felul cum își organizează grupul de colindători. „E foarte mișto. Tot timpul profesorii sînt fericiți că elevii îi colindă. Ne dau vin, prăjituri, bani. Ne primesc ca lumea, sînt bucuroși că am venit la ei. Mai că nu ne-ar mai lăsa să plecăm. E atmosfera Crăciunului.”, îmi spune Laurențiu.

Pentru profesori, am aflat eu, colindatul elevilor e mai special, pentru că în Ajun de Crăciun, nimic nu li se pare mai frumos decît adolescenții care nu-i uită în vacanță. Așa că în aceste zile de sărbătoare, profesorii sînt pregătiți ca să își primească dragii elevi colindători. (Roxana Șmil)