■ Știința Bacău – Universitatea Cluj 3-1 (18, 20, -20, 23), în etapa a 13-a a Diviziei A de volei masculin
Voleibaliștii băcăuani au reușit în ultimul meci din acest an cea de-a doua victorie din actualul campionat, în fața studenților de la Cluj. A fost 3-1, după un meci pe care băcăuanii și l-au făcut ceva mai dificil în ultima parte. După ce au cîștigat fără să apese pe accelerator primele două seturi, 25-18 și 25-20, studenții noștri s-au văzut înfrînți în cel de-al treilea, atunci cînd Huțuleac și colegii lui nu s-au mai concentrat așa cum o făcuseră pînă atunci, dar și datorită faptului că Stanca s-a trezit din somn și le-a făcut zile fripte băcăuanilor. Astfel, după un ușor echilibru în prima parte, băcăuanii s-au desprins la două puncte, 15-13, după care praful s-a ales de actul numărul trei. Clujenii au luat-o în serios, au trecut la conducere și nu s-au mai oprit decît la 25-20 pentru ei. Victoria din ultimul act a studenților, care au cîștigat astfel și meciul, a fost și ea cu cîntec. Oaspeții, cu moralul recăpătat după ce au redus din handicap pe seturi, au trecut în avantaj și au condus setul pînă spre finalul lui. La un moment dat, scorul era 17-20 și spectatorii își aminteau de acele meciuri pierdute de băcăuani după ce condusdeseră cu 2-0. A fost de data aceasta o revenire în forță a elevilor lui Cornel Păduraru, care au remontat rapid diferența și apoi au punctat decisiv, cîștigînd un joc pe care singur și l-au făcut dificil.
După meci, Cornel Păduraru a fost de părere că Știința va evita retrogradarea și l-a remarcat pe Huțuleac, cel care, de altfel, este omul numărul unu al băcăuanilor.
Campionatul se va relua pe 18 ianuarie, cu etapa a 14-a, însă Știința Bacău va juca pe 7 ianuarie restanța cu Petrom Ploiești.
Știința: Alexe, Zamfir, Ion, Huțuleac, Lazăr, Mihai / Barna (libero). Au mai jucat: Iacob, Crintă
Cluj: Moldovan, Stanca, Ciortea, Lobonț, Stuparu, Silaghi / Fluieraș (libero). Au mai jucat: Loței, Trifan.
Au arbitrat: Alin Mataizer (Ploiești) și Mihai Zaharescu (Galați). (Cristian BLĂNUȚĂ)
Lasă un răspuns