Adevărul este că îmi doream să cunosc un șef de firmă. Voiam să-i știu preocupările sale pentru randament, profesiune, relații cu subalternii. Vedeam un om cu experiență, caracter și multă pricepere. Toate acestea pînă într-o zi. Cînd am citit anunțul despre angajarea unui director de vînzări. Condițiile cerute mă recomandau, într-o mare măsură, mai puțin permisul și autoturismul personal. Mi-am redactat curriculum vitae și scrisoarea de intenție. La data stabilită am fost prezent pentru interviu. Candidații așteptau nerăbdători momentul întîlnirii cu managerul. Ba, unii chiar se întreceau la tehnica pretractărilor (discuțiilor) și a participării la concurs. Mă interesa inițiatorul și plantificatorul acțiunii. Dintr-odată, atenția mi-a fost atrasă de doi salariați ai instituției. Probabil, nu știau că oaspeții așteaptă pentru concurs. Cu teancurile de dosare în brațe, se invitau, pe șoptite, care să intre primul, pentru aprobarea documentelor. Politicos din fire, am vrut să-i ajut cu deschisul ușii. M-au privit mirați și neîncrezători. De unde atîta siguranță și tupeu? Se vede că nu-l știu pe șef. Unul dintre lucrători, destul de tînăr și cu abilități în comunicare, a început să-mi țină o lecție despre ce înseamnă șef. Și nu orice șef, ci șeful acestei firme cu renume. Pe un registru cu tonalități compatibile actorului de comedie, și-a început pledoria: „După ce termină ședințele, aici, la sediu, devine greu de abordat. Ca să ajungi la el, te întrebi dacă i-o fi bine, i-o fi rău? A avut o zi proastă? Colaboratorii spun că-i băiat bun. Alții susțin că-i cicălitor și numai în prezența șefilor devine jovial. Stăpînește arta de a critica. Evită confruntările cu elitiștii în domeniu. Dacă simte o asemenea tendință, devine zăpăcit și supărat. E bine „sprijinit” politic și financiar. Avantaje obținute de pe urma unei căsătorii de succes. Ar fi bine să-i fi în grații. Să nu faci imprudența de a-i deschide agenda. Găsește doar nume de iluștri cu relații tari în lumea interlopă. E adeptul pedagogiei relaționale. Cu subalternii devine amabil doar pînă la trecerea obstacolelor. Performanțele firmei sînt doar ale lui. Memoria sa de scurtă durată se completează de minune, cu o tehnică rar întîlnită: trimiterea spre albia unor necugetători folositori (porci). Îi plac excepțiile și variantele subtile atunci cînd e vorba de legi. Precum actorul de cinema, cu zîmbetul în colțul gurii, te face să înțelegi cît de neorientat ești în a ieși basma curată. Nimic nu-l sprie, nimic nu-l doboară. Prietenii de interes îi spun că-i cel mai tare șef. Nimeni nu i-ar putea lua locul. E un artist de Hollywood, atunci cînd e de dat bine în „C.V”. Colegii săi de facultate îl admiră pentru poziția socială și profesională. Sînt conștienți, de faptul că terenul pierdut în fața lui nu poate fi recuperat. Meritele celorlalți și le însușește. Nu pricepe că asta-i cupiditate – un mare păcat al conducerii. Notele de informare pentru patronii firmei conțin bilanțuri personale, nu colective. A uitat limba română. Se joacă în decizii cu franțuzisme și englezisme. S-a întînit cu personalități pe care doar în poze le-am văzut. În compania lor, a servit cafele în Paris, Amsterdam. Știe pe de rost prețurile produselor alimentare. Dacă-l corectezi, îți face, din memorie, calcule pentru tot soiul de valute. Fișa personală nu i-o știe nimeni. Refuză să facă promovări pentru ajutoarele sale. Cîteodată, îi mai ceri și o favoare! De fapt, acum, noi cerem să ne recunoască munca!”.
Nu-ți trebuia multă psihologie să înțelegi poziția de milog a subalternului. Va continua viața de milog, dacă nu ne vom corecta ținuta morală. Ducînd-o tot așa, oportunistul, carieristul nu va dori să-și deconspire vulnerabilul călcîi. (Dan Căldăraru)
Lasă un răspuns