Fetița arsă la mîini de părinți nu este dorită de nimeni

Redacția Ziarul de Bacău

• deși bunica paternă își exprinase intenția de a o crește, aceasta a revenit asuprea deciziei, spunînd că este prea bătrînă și bolnavă pentru a avea grijă de micuță • autoritățile așteaptă acum ca Nicoleta să iasă din starea traumatizantă în care se află, pentru a fi găsită o soluție de ocrotire adecvată • ea nu poate fi încredințată bunicii din Buhoci, unde se află frații mai mici, pentru că aceasta nu vrea să o ia

Fetița torturată de părinți a revenit la centrul din cadrul Serviciului de Protecție a Copilului în regim de Urgență al Direcției Generale pentru Protecția Copilului Bacău. După o lună de cînd a fost încredințată bunicii paterne din satul Brazi, județul Prahova, Nicoleta Gheorghe, în vîrstă de patru ani, a fost readusă la centrul de unde plecase în luna decembrie. Asistenții sociali care au instrumentat cazul declarau atunci că reintegrarea în familie, alături de bunica paternă care o crescuse pe Nicoleta, era cea mai bună variantă, întrucît între bătrînă și micuța torturată de părinții care i-au ars mînuțele pe plită exista un atașament deosebit. Numai că, la puțin timp după ce a luat-o acasă, la solicitatea sa, bătrîna a revenit asupra deciziei, declarîndu-le asistenților sociali care efectuau ancheta că este prea bătrînă și blonavă pentru a mai avea grijă de puștoaică. În aceste condiții, Nicoleta a fost readusă la centrul de unde plecase, unde se află și acum. „Copilul trece acum printr-o puternică traumă emoțională și este mai bine să rămînă la noi pentru a-și reveni. S-a atașat foarte mult de bunica din județul Prahova, dar nemaiputînd sta acolo, este foarte afectată. Așteptăm să vedem ce soluție se va da în procesul intentat părinților, după care vom hotărî care este cea mai bună alternativă în cazul ei, întrucît nu vrem să forțăm lucrurile”, ne-a declarat Delia Frînculeasa, șeful Serviciului de Protecție a Copilului în Regim de Urgență.

Cazul familiei Gheorghe a intrat în atenția autorităților după ce vecinii au sesizat Poliția și Primăria din Buhoci despre torturile zilnice la care cel mai mare copil al soților Nicolae și Cristina Gheorghe, de 32, respectiv 31 de ani, era supus de cei care au adus-o pe lume. Nicoleta era bătută zilnic, iar la sfîrșitul lunii noiembrie chinurile au culminat cu arderea mînuțelor pe plită de către tată, pentru că fetița îi vărsase sticla de votcă. Pentru rele tratamente aplicate minorului, ambii părinți au fost arestați a doua zi, acesta fiind primul caz în care autoritățile au luat atît de rapid măsuri într-un asemenea caz. Instanța nu s-a pronunțat, încă, asupra măsurii care va fi luată în cazul celor doi părinți, cei doi fiind și acum după gratii.

Cît privește pe ceilalți doi copii ai familiei Gheorghe, Daniel, de 3 ani, și Cristina, în vîrstă de 11 luni, aceștia sînt ocrotiți de bunica maternă, din satul Buhoci, care și-a asumat responsabilitatea de a-i crește. Bătrîna nu vrea, însă, cu nici un chip să audă despre Nicoleta, sentimentul fiind valabil și în cazul puștoiacei, care nu vrea, nici ea, să meargă la bunica din Buhoci care îi crește pe frații mai micuți. (Costinela BREAHNĂ)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.