Alcoolul și medicamentele veterinare au transformat spitalul în balamuc

Redacția Ziarul de Bacău

Seara de luni a fost pentru personalul sanitar de gardă al secției Medicală I din Spitalul Județean una în care cele cîteva cazuri de urgență internate au transformat secția într-un balamuc. Bărbați aflați sub influența băuturilor alcoolice și un clan de țigani au făcut tărăboi ore în șir, pînă cînd și-au văzut cunoscuții reveniți la viață. Primul episod care a tulburat liniștea cadrelor medicale și pacienților din saloane a avut drept personaje principale mai bine de 15 țigani, care au ținut cu tot dinadinsul să stea lîngă medicul care încerca să salveze de la moarte o femeie în vîrstă de 38 de ani din clanul lor. Elena Ciuraru, din Bacău, femeia adusă de țigani aproape moartă, a vrut să-și pună capăt zilelor după o ceartă în familie. Femeia a băut dintr-o sticlă cu substanțe chimice folosite în tratarea rănilor cailor, după care a intrat în comă. „Tot clanul țigănesc a bulucit peste pacientă, căruia medicul reanimator încerca să-i facă spălătura gastrică. Otrava cu care femeia se intoxicase era necunoscută, iar rudele ei vorbeau numai țigănește și nu aveai cu cine să te înțelegi. În tot acel vacarm, medicul reanimator Mihail Dahnovici a reușit să-și facă totuși meseria și să o readucă la viață pe femeia intoxicată, care atunci cînd își vedea rudele devenea și mai agitată. Pînă cînd pacienta a depășit momentele critice, salonul de la Reanimare a fost plin de țigani”, spune dr. Gheorghe Todosie, medicul care a internat-o pe sinucigașă. Liniștea secției Medicală I nu s-a restabilit nici cînd Elena Ciuraru a dat primele semne că otrava nu a omorît-o. „La cîteva ore după această urgență a fost adus la spital un bărbat din Bacău, în vîrstă de 53 de ani, în comă alcoolică. Incidentul se petrecuse într-un bar, loc în care respectivul căzuse ca secerat sub masă. Cei patru colegi de pahar, tot beți, se chinuiau să-l transporate și pentru că nu puteau ține drumul drept trăgeau de el în toate părțile. Omul a ajuns întreg la spital, dar cu hainele rupte”, mai spune doctorul Todosie. Odată internați, ambii pacienți ai căror rude și prieteni au făcut tărăboi în secția Medicală I au depășit momentele critice. Ei vor rămîne însă în spital cîteva zile, pînă cînd starea lor de sănătate va permite externarea. (C.D.)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.