Mihai BUZNEA
Aproximativ 10 la sută din populația Bacăului este în căutarea unei locuințe. Primăria rezolvă, anual, cîteva zeci de solicitări în regim de urgență socială, mai mult nu are posibilitatea, venitul minim brut al unei familii de tineri, cu ambii soți salariați a devenit, de la 1 ianuarie a.c., de 5 milioane de lei, în timp ce rata lunară pentru un apartament de două camere construit prin ANL bate spre 7 milioane cash, dacă bineînțeles ai avut cu ce achita avansul de 20 la sută, din cei 30.000 de dolari, cît reprezintă devizul acestuia cu sumele defalcate pe 20 de ani. Nu mai mănînci, nu te mai îmbraci (nici măcar de la second hand), nu pleci în concediu în stațiunile montane sau pe litoral, te duci la țară, la aer curat, aplici politica de sacrificiu, nu faci copii (creșterea, întreținerea și educația lor costă o groază de bani) și, spre bătrînețe, te vezi, în sfîrșit, fericitul proprietar, cu ipoteca acoperită, al casei mult-visate. Cu asta, problema e rezolvată: a ta, a mea, a lor, a voastră. Ieși la pensie și, liniștit, te bucuri de binefacerile muncii de-o viață pînă nu faci infarct și dai colțul spre lumea celor drepți. Neavînd urmași direcți (pentru că nu ți i-ai permis), vin alții la rînd și problema-i rezolvată pentru încă o generație. Lanțul cauzal: nu-i pentru cine se pregătește, ci pentru cel ce se nimerește. Chestia ține de șansă și cum ea, șansa, are chipul unei cocote, e greu să te lipești de ea.
Se-ntreabă tot omul de ce scade de la un an la altul numărul căsătoriilor, de ce crește rata divorțurilor, de ce natalitatea e tot mai mică, iar mortalitatea infantilă tot mai mare. Nu cred că de prea bine. În lunile de iarnă consumurile alimentare coboară vijelios spre cote alarmante, precum mercurul din termometre, ca și cel de medicamente, de altfel, din cauza psihozei generale numită factura la încălzire. Odiosul spunea cîndva: n-ai cum să consumi mai mult decît produci. Acum se demonstrează că ești obligat să plătești mai mult decît sumele care-ți intră la bugetul personal. Nu dai, ți se ia! Cum ce? Casa. Lucrurile din ea. Evacuările, pe motiv de executare silită, sînt tot mai numeroase. Mult-hulitele bidonviluri de la periferiile marilor metropole occidentale au făcut pui la noi, în zilele noastre, ale glorioasei epoci de tranziție. De la casă, la bordei. De la cărămidă, la folia de plastic. Mai pe fiecare stradă din orașul nostru european poți să întîlnești așa ceva. N-am aflat (nici nu m-am interesat, de altfel și fac mea culpa pentru asta) dacă respectivele familii plătesc impozit pe „casa” și terenul respective. Sau poate aceste închipuiri locuibile reprezintă începutul mobilității populației, ca replică a stabilității demodate? Ca efect (probabil) al acestui fenomen în continuă extindere, alte și alte apartamente din blocurile vechi, îndeosebi cele situate la parter, își schimbă proprietarii și destinația, transformîndu-se în birouri, magazine, sedii de firme, cabinete medicale, farmacii și cîte altele. Exact ca în Legea masei a lui Lomonosov: în natură (și societate – contribuția noastră – n.a.), nimic nu se pierde, nimic nu se cîștigă, ci totul este într-o continuă transformare. Punct. Atunci ce rost mai are să ne zbuciumăm atîta?! Lasă viitorul și trăiește-ți clipa! Dacă poți!
Lasă un răspuns