Sîmbătă, 14 ianuarie, a avut loc la Bacău prima dezbatere dedicată problemelor de fond ale situației economice a județului, văzut în dezvoltarea sa din ultimii 10 – 15 ani și comparată atît cu realitatea economico-socială și politică a României, cu potențialul de dezvoltare pus la dispoziție de diferiți factori, dar și în comparație cu situația din Regiunea de Dezvoltare de Nord-Est. Organizată de cele mai importante publicații băcăuane, dezbaterea a adus la aceeași masă oameni de afaceri, șefi de instituții și reprezentanți la cel mai înalt nivel ai actualelor sau ai fostelor autorități locale.
Deși lista invitaților a fost mult mai largă, la dezbaterea de sîmbătă au venit doar prefectul Gabriel Berca și primarul de Bacău Romeo Stavarache, primarii din Comănești, Moinești și Tîrgu Ocna, Viorel Miron, Vasile Ailincăi și Ștefan Șilochi, Constantin Apostol – directorul general al Agenției de Dezvoltare Regională Nord-Est și fost subprefect al județului Bacău, Ioan Silviu Lefter – președintele Agenției Române pentru Conservarea Energiei și fost prefect de Bacău, Gheorghe Hură – subprefect al județului, senatorul Radu Cătălin Mardare – fost prefect de Bacău, Angela Bogea – vicepreședinte al Consiliului Județean, deputatul Gabriel Vlase – fost subprefect al județului, Gheorghe Antochi – președintele Grupului Agricola Bacău, Petru Plăcintă – consilier local de Bacău și om de afaceri, Mihai Banu – directorul executiv al Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Bacău, Adrian Iordache – directorul general al Parcului Industrial HIT Hemeiuși, omul de afaceri Vasile Păun, deputatul Viorel Hrebenciuc – fost prefect de Bacău, Pavel Albu – comisar șef adjunct al Gărzii Fiananciare Bacău, Constantin Giosanu – directorul general al Primăriei Bacău, Cornel Pricope – directorul Direcției de Dezvoltare Locală Bacău și Dorian Pocovnicu, consilier județean. Au lipsit, însă, factori importanți, oameni de afaceri, primari, reprezentanți ai Camerei de Comerț, bancheri etc.
Punctul de plecare al dezbaterii a fost marcat de Eugenia Harja, directorul Direcției Județene de Statistică Bacău, care a pus pe masă principalii indicatori ai dezoltării conomico-sociale a județului după primele 11 luni ale anului 2005, dar și date comparative cu anii anteriori, pentru principalele domenii de activitate. Ca un răspuns la repetatele comparații făcute, mai ales în presă în ultimii ani, între dezvoltarea județului Bacău și a județului Iași, o parte dintre indicatorii specifici celor două județe au fost puși, de asemena, față în față.
Integrarea europeană șterge culorile politice
Nesigură la început, confruntarea de idei între toți participanții, fiecare și cu activitate politică de o parte sau alta a eșichierului, a ajuns în cele din urmă la același numitor, iar participanții au constatat cu satisfacție că se află pentru prima dată, unii cu alții, la aceeași masă și mai ales la o discuție atît de importană pentru viitorul județului Bacău. S-a ajuns repede și la ideea că o comparație exhaustivă cu județul Iași nu poate fi relevantă, avînd în vedere multe deosebiri între cele două zone ale regiunii Nord-Est, dar mai ales la ideea unei reale „fracturi” care există acum între mediul politic, administrativ, social și economic în județul Bacău. Această idee, subliniată de Constantin Apostol, i-a canalizat pe vorbitori către sentimente mai bune și i-au determinat să uite disputele politice și să ajungă la un numitor comun: unirea eforturilor pentru a închega, pentru județ, o strategie de dezvoltare, strădanie care să se regăsească pe fiecare palier al organizării adminstrativ-teritoriale, în fiecare localitate. Toți au privit, pînă la urmă, către obiectivele majore ale dezvoltării societății românești, în general, între care integrarea în comunitatea europeană și consecințele ei au fost jaloanele principale. „Este extrem de important – a mai subliniat Constantin Apostol – să privim către oportunitățile de dezvoltare pe care ni le oferă, deja, Uniunea Europaeană, către fondurile de finanțare care vor fi și mai mari din 2007. Vom avea la îndemînă cinci programe sectoriale operative care îmbracă principalele domenii de activitate – pe mediu, servici sociale și forță de muncă, pe competitivitate, agricultură și dezvoltare rurală, pe infrastructură”.
Avem resurse. Ce facem cu ele?
Dacă primarii au încercat să-și prezinte „portofoliul” de proiecte de dezvoltare din fiecare localitate în parte, reprezentanții instituțiilor și, mai ales, cei ai mediului de afaceri au remarcat singularitatea acestora și stinghereala cu care se procedează la întocmirea unor strategii de dezvoltare locală, a unor veritabile planuri de dezvoltare în profil teritorial. „Baza sînt forțele noastre – a remarcat prefectul Gabriel Berca. Trebuie să atragem proiecte de la primării, avem nevoie de ele. Ne confruntăm, însă, cu o acută lipsă de specialiști în domeniu”. Oportunități sînt. Mihai Banu a pus accent pe programele și oportunitățile pe care le are agricultura numai în acest an, Constantin Apostol a reamintit rolul parteneriatelor public-private în acest sens, iar oamenii de afaceri au subliniat, încă o dată, cît de important este dialogul lor cu autoritățile locale și centrale, dar și ce efect are lipsa de înțelegere și de cooperare din partea celor din urmă. „Salvarea României, a județului – a opinat Petru Plăcintă -, este inițiativa particulară. Avem resurse, trebuie să le refacem. La fel de importante sînt, însă, și astfel de dezbateri, pe care trebuie să le continuăm”.
Asupra acestor idei și a concluziilor dezbaterii de sîmbătă vom reveni. (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.