Societatea Pambac Bacău va emite obligațiuni private, în scopul atragerii de capital circulant. Perioada de maturitate a emisiunii va fi de numai o lună și se adresează exclusiv acționarilor societății. Practic, firma se va împrumuta de la acționarii săi. Caracterul privat al emisiunii ține și de caracteristica de societate de tip închis a acesteia. Unul dintre acționarii semnificativi ai Pambac este Societatea de Investiții Financiare Moldova, cu 5% din acțiuni. Emisiunea de obligațiuni are o valoare totală de 13 miliarde de lei. Obligațiunile vor fi în formă materializată, vor avea valoarea nominală de 25.000 de lei, iar dobînda bonificată va fi de 18%, adică 1,5% pe lună. Perioada de subscriere a obligațiunilor se va întinde pe numai două zile, 3 și 4 septembrie a.c. (Gabriela PASCU)
Pambac emite obligațiuni private
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.