Primul „Ateneu”, în 2006

Administrator

„Plînge sacadat mașina de tocat” este unul din monostihurile scrise de Daniil Harms și publicate, în premieră, în revista de cultură „Ateneu”. Unul din marii scriitori ruși ai veacului trecut, mort de inaniție într-o închisoare din Leningrad în 1942, la vîrsta de 59 de ani, Daniil Harms este prezentat iubitorilor de poezie de Leo Butnaru, care i-a tradus cîteva poezii, pe care le puteți citi pe coperta a patra a ultimului număr al revistei. Noutățile oferite iubitorilor de cultură de „Ateneu” în luna ianuarie nu se opresc aici. Pe lîngă cronici literare, prezentări de carte, poezie, proză, critică de artă și teatru, numărul 437 al revistei „Ateneu” mai oferă și un interesant interviu cu inginerul Mircea Nicolae Rusu, unul din cei mai inimoși și darnici sponsori ai culturii, realizat de Petre Done, și un fragment din volumul „Călătoria îngerului în nord”, de Gheorghe Pîrja. Bogăția conținutului acestei reviste este susținută și de ilustrațiile folosite, reproduceri după lucrările expuse în cadrul Anualei Filialei UAP Bacău. (Constantin GHERASIM)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.