Locuitorii din Berzunți nu își vor mai roade pingelele prin colbul drumului pînă la Dofteana. Primăria din comuna Berzunți a cîștigat un proiect PHARE care vizează amenajarea drumului de cinci kilometri dintre cele două localități. „Drumul este pietruit, însă destul de prost, iar cînd ploua era anevoios pentru mașini și oameni. Am fost informați că am cîștigat fondurile externe pentru asfaltarea acestei porțiuni de drum, pentru care se vor aloca 30 miliarde de lei. Lucrarea va fi executată de societatea Drumuri SA”, ne-a declarat Constantin Bucur, secretarul comunei Berzunți. Lucrarea de asfaltare va demara în primul trimestru al anului viitor. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Fonduri externe pentru asfaltarea drumul dintre Berzunți și Dofteana
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.