Lipsa formularelor de concedii medicale lasă bolnavii fără bani

Redacția Ziarul de Bacău

• bolnavii care au de ridicat banii de pe concediul medical acordat anul trecut nu au șanse nici luna aceasta să-și recupereze dreptul salarial

Dispărute din magazia Direcției de Sănătate Publică (DSP) încă din luna septembrie a anului trecut, formularele de concedii medicale au pierit de mult și din cabinetele medicilor specialiști și de familie. Cum Ministerul Muncii nu a mai tipărit alte carnete, iar DSP nu a primit anul trecut decît un sfert din comanda de topuri de concedii medicale, criza acută de formulare s-a spart tot în capul bolnavilor. „Înainte de Crăciun mi-au venit la ușa cabinetului aproape 15 persoane care erau în concediu medical din luna noiembrie și întrebau dacă au venit formularele. Oamenii erau disperați pentru că nu luaseră bani de aproape două luni de zile, iar în pragul sărbătorilor erau tot cu buzunarele goale. În lipsa formularelor le-am completat adeverințe medicale, dar sînt angajatori care nu le iau în considerare”, ne-a declarat dr. Ioan Neagu, ortoped în policlinică. În această perioadă numărul cel mai mare număr de concedii medicale sînt recomandate de medicii infecționiști și ortopezi, gripele, virozele și fracturile fiind în topul afecțiunilor care îi scot din cîmpul muncii pe băcăuani. „Ieri după-amiază am avut la consultație 43 de pacienți cu fracturi, entorse și contuzii după alunecări pe gheață. La 14 dintre aceștia le-am recomandat concediu medical, dar nu am avut pe ce să le completez. Le-am dat tot o adeverință medicală pe care trebuie să o tragă la xerox. Originalul trebuie să-l depună la serviciu, iar copia să mi-o arate atunci cînd vor veni formularele și voi fi nevoit să le completez retroactiv”, a mai spus ortopedul Neagu.

Pentru că medicii nu mai au formularele tip de concedii medicale, salariații Casei Județene de Pensii (CJP) nu vor mai primi banii de la stat pe zilele de repaus medical, întrucît instituția nu poate efectua plăți fără acest act. Casa de Pensii nu a fost pusă în situația de a nu plăti concediile medicale din cauza formularelor, dar pericolul există dacă acestea nu vor fi aduse de la București. Atît asigurații, cît și salariații la agenții economici care plătesc contribuția de asigurări sociale au putut beneficia de concediu medical și de bani, în conformitate cu zilele fixate de medicul de familie. „Noi am efectuat plățile pentru toți cei care s-au prezentat cu formularul de concediu medical în regulă și nu au fost cazuri de oameni care să nu primească conecdiul din cauza acestui formular. De achiziția acestuia se ocupă Direcția de Sănătate Publică și nu e responsabilitatea noastră să aducem formulare dacă se termină. Ei trebuie din timp să îl solicite de la Casa Națională de Pensii, pentru că fără el nu vom mai efectua plățile concediilor”, ne-a declarat Marina Arva, director executiv adjunct la CJP Bacău. Pînă la 30 noiembrie anul trecut, instituția băcăuană a plătit concedii medicale pentru 434 de asigurați, în valoare de 1,2 miliarde de lei. Grosul banilor și al solicitărilor a venit însă din partea salariaților pentru care patronii plătesc contribuția de asigurări sociale. Angajații au cerut concedii medicale pentru incapacitate temporară de muncă sau sarcină și leuzie de aproape 50 milirade de lei. De acești bani au beneficiat 4.583 de solicitanți de concedii medicale. (Cezara DUȚĂ, Claudiu TĂNĂSESCU)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.