Ovidiu PAULIUC
Minerii sînt, cu siguranță, unii dintre cei mai oropsiți oameni ai muncii. Poate de aceea, ortacii de la Comănești stau la coadă ca să fie disponibilizați. Poate că s-au săturat de lumina chioară a lămpașului, de praful de cărbune care le scrîșnește permanent între dinți, de pericolul permanent în care sfredelesc adîncurile. Dacă însă cineva le-ar pune în față un purcoi de bani și i-ar plăti după aceea încă doi ca să stea acasă, lucrurile s-ar schimba. Ceea ce, de altfel, se și întîmplă zilele acestea. Dacă pleacă, primesc 150 de milioane pe loc, plus șase milioane pe lună timp de doi ani după aceea. Probabil că orice miner care stă acum la coadă la șomaj și-a propus deja să facă ceva notabil în următorii doi ani, în primul rînd să își găsească un loc de muncă mult mai bun, chiar să își deschidă o afacere, și să cheltuiască cu mare cumpătare banii primiți. Din nefericire, experiența anilor trecuți arată că numai un miner dintr-o sută a reușit să înmulțească banii din „compensatorii”, în timp ce restul i-au topit la crîșmă sau i-au îngropat în bojdeuci de chirpici, în care își duc traiul de pe o zi pe alta, alături de plozii lor flămînzi și fără număr.
Sînt mulți, sînt puțini acești bani? În valoare absolută, ar trebui să exprime cît de nerentabilă este industria minieră, de statul îi plătește pe oameni să plece și le mai dă și bani să stea acasă. Par într-adevăr mulți bani, și chiar sînt, pentru că, orice s-ar spune, campionul absolut al promisiunilor și al cheltuirii banilor publici rămîne, fără discuție, partidul de guvernămînt. Fiind cel mai mare, cel mai bogat, cel mai populist, cel mai lacom de voturi și de orice altceva, PSD-ul nu are altă soluție contra erodării propriei imagini, în urma unei guvernări care n-a adus prea multă bunăstare românilor de jos, decît să pompeze bani în tot felul de programe sociale, indiferent că banii cu pricina sînt ai tuturor celorlalți români, care ar avea dreptul să știe de ce e albă sau e neagră. Partidul păstorit de Năstase și Cozmîncă promite creșteri de pensii, măriri de alocații, bani pentru învățămînt și sănătate, ajutor de șomaj mai mare, mai multe locuri de muncă. În fond, pesediștii promit tot felul de pomeni, pentru categorii care sînt în afara producției și nu fac mai nimic pentru întreprinzători, pentru populația activă. Din contra: cei care produc vor plăti promisiunile PSD-ului, prin noi taxe și impozite. Prin promisiuni și bani publici, politicienii celui mai mare partid al României cumpără voturi. De unde bani? Păi, de la noi toți, inclusiv de la propriul electorat.
La Comănești, ca și în alte bazine miniere unde se vor aplica aceleași măsuri compensatorii, disponibilizările nu aduc nimic bun, chiar dacă la populație ajung cîteva zeci de miliarde de lei. În esență, vor fi mai mulți consumatori și mai puțini dintre cei care produc. În plus, la săracii deja existenți se adaugă vreo sută de familii aflate pe o periculoasă pantă spre sărăcie, chiar dacă în curînd vor avea buzunarele pline. Reconversia profesională îi va lăsa reci pe cei mai mulți dintre viitorii șomeri, cărora le vine greu să devină confecționeri în loc de mineri. Așa că, adevărata reconversie se va traduce în specializarea la table, în fața blocului, în așteptarea viitorului salariu compensatoriu. Bineînțeles, asta doar în cazul celor a căror lehamite de muncă ține atît timp cît țin și banii. Și astfel, numărul românilor ce reușesc să fie plătiți pentru aruncatul ochilor peste cap se mai lungește nițel.
Cred că știți vorba aia, că românul s-a născut poet, dar mai mult decît atît, s-a născut obosit. Să dea Domnul cît mai multe sărbători, cît mai multe zile libere, prilejuri de grătare și șprițuri, că timpul trece, leafa merge. Avem adînc inoculată în minte mentalitatea asta păguboasă, mai ales că, în ultimele zeci de ani, românul a fost obișnuit să primească obligatoriu locuință și serviciu, că doar statul avea grijă de toată lumea. Românul a și învățat, însă, mai ales în anii din urmă, să se descurce în orice situație. Românii par mai adaptabili la viață decît orice alți pișicheri din lumea asta și își imaginează că pot arde gazul degeaba, tot așa cum își închipuie că pot vor intra in structurile europene, care funcționează ca un ceasornic, fără să scape de corupție, birocrație sau lene.
Lasă un răspuns