EDITORIAL O simplă răfuială

Nicoleta BICHESCU

Un om de afaceri din județul Bacău, un personaj misterios și la fel de controversat ca și foștii săi parteneri de afaceri, a spart ieri tăcerea. După ce, timp de mai mulți ani, s-a aflat în apropierea numelor grele, care au dictat și au pus monopol pe economia acestui județ și care au transformat toul într-o feudă a intereselor personale, Ion Vrînceanu face dezvăluiri fulminante și împrăștie cu acuzații. Omul a stat, ani buni, alături de un Iacobov sau un Hrebenciuc, a „lucrat” cot la cot cu ei, a știut despre fiecare manevră în parte, a semnat și a pus ștampila pentru tot felul de sforării. Calitatea de membru al unui partid de opoziție nu i s-a părut, nici lui, nici altora, în dezacord cu statutul de partener de inginerii financiare al lui Iacobov. Și-a văzut de treabă, a cîștigat bani frumoși și a stat deoparte de luminile rampei.

Ieri, însă, Ion Vrînceanu a convocat o conferință de presă, nu în județul tuturor posibilităților, unde a învățat să facă profit, ci la București, sub reflectoarele presei centrale. Ion Vrînceanu a vorbit despre spălări de bani prin privatizările la care și el a fost, într-un fel sau altul, părtaș, despre matrapazlîcuri, despre amenințări și intimidări. A povestit cum banii de la firmele lui Iacobov au ajuns, în cantități semnificative, la PSD, sau despre faptul că Rafo a fost cumpărat chiar cu banii statului, printr-o mașinațiune pusă la cale de inepuizabilul Iacobov. A mai spus Ion Vrînceanu despre cum au funcționat firmele bidon, gen Metal Invest, ale apropiaților lui Iacobov, dar care la fel de apropiați i-au fost și lui. Cu aceeași patimă a povestit lucruri despre care și noi am scris, dar nu le-a luat nimeni în seamă, gen gajări de terenuri aparținînd primăriei, în contul firmei private, sau de case naționalizate, care puteau fi revendicate. Că Vrînceanu nu a fost străin de toate matrapazlîcurile o demonstrează actele de la Registrul Comerțului, care scot la iveală firele aparent invizibile, care îi leagă pe oamenii de afaceri intrați în angrenaje de mari dimensiuni.

Pentru o clipă, ați putea crede că, în apropierea campaniei electorale, Ion Vrînceanu s-a hotărît să rupă tăcerea, susținut și convins, poate, de partidul liberal din care face parte. Nimic mai fals. Nu credința politică sau dorința de a servi interesele unui partid l-au făcut pe Vrînceanu să devină vorbăreț, după ani de totală tăcere. Un simplu interes personal a stat la baza dezvăluirilor. Vrînceanu este una dintre „victimele” lui Iacobov. A fost fraierit cu o sumă ce multora dintre noi li se pare astronomică: trei milioane de dolari. Fostul partener de afaceri se plînge acum că Viorel Hrebenciuc și Corneliu Iacobov l-au forțat să își vîndă acțiunile pe care le-a deținut la una dintre firmele comune, Vradicor, cu promisiunea că va primi contravaloarea lor, trei milioane de dolari, în februarie. Termenul scadent a trecut, răbdarea lui Ion Vrînceanu s-a epuizat și, semn de supremă răzbunare, a dezvăluit presei ce s-a întîmplat, de fapt, în spatele ușilor mereu închise ale societăților patronate de Iacobov.

Ion Vrînceanu a știut, însă, toate aceste amănunte, și nu de azi, de ieri, ci de ani. Dar a tăcut și s-a mulțumit cu milioanele băgate în buzunare, cu afacerile prospere, cu mașinile și luxul. Dacă Ion Vrînceanu ar fi făcut dezvăluiri după prima sau a doua afacere îndoielnică, dacă s-ar fi retras din combinația cu Iacobov, pe motiv că acolo se petrec lucruri necurate, gestul lui ar fi avut valoare și credibilitate. Așa, sună a poliță plătită, o poliță de cel puțin trei milioane de dolari. O simplă răfuială, între oameni de aceeași teapă.