• autoritățile cred că, în zece ani, HIT va produce cam 10-12 procente din PIB-ul județului
Conducerea SC Parc Industrial HIT SRL a lansat ieri oficial campania de promovare a investiției de la Hemeiuși. Lansarea a fost anunțată la o conferință de presă, la care au participat Cătălin Mardare, prefectul județului, Neculai Lupu, președintele Consiliului Județean (CJ), Adrian Iordache, directorul societății Parc Industrial HIT, și Ion Creangă, șeful unității de implementare a proiectului.
Bugetul total al proiectului HIT este de 7,27 milioane de euro, din care 4,6 milioane – finanțare din partea Uniunii Europene, 1,5 milioane de euro – contribuția Guvernului României, iar 1,15 milioane de euro – cofinanțare locală din partea CJ Bacău. HIT trebuie dat în folosință la sfîrșitul acestui an, numai că, încă din 2003, lucrările la Parcul Industrial HIT Hemeiuși sînt în întîrziere. Adrian Iordache a precizat că media întîrzierilor este de 3 luni, iar decalajul față de programarea lucrărilor a fost cauzat de „readaptarea unor soluții tehnice la solul parcului”. Directorul HIT a mai precizat că doar constructorul este responsabil de întîrzieri. În cazul cînd firma Diekat, constructorul principal, nu va reuși să recupereze timpul pierdut, va fi nevoită să achite despăgubiri foarte mari, prevăzute în contract.
Lucrările la HIT trebuie să se încheie pînă la finele acestui an. Pentru a trasa viitorul Parcului, conducerea HIT a apelat la un Consiliu Tehnic Consultativ (CTC), format din „nume mari” (și confidențiale, deocamdată) ale industriei IT (Tehnologia Informației) românești.
În interiorul Parcului, își vor putea desfășura activitatea aproximativ 70 de firme. Potrivit lui Adrian Iordache, HIT va fi „populat” la capacitatea maximă în cel mult opt luni de la inaugurare. „Clienții parcului vor fi extrem de răsfățați. Vor avea parte de servicii la prețuiri foarte mici și de chirii de numai 2-6 euro”, a spus directorul HIT. Firmele care vor avea activitate în parc vor putea face doar producție și servicii și, în nici un caz, comerț.
Adrian Iordache s-a declarat convins că, în zece ani, activitatea ddin domeniul IT va produce cam 10-12 la sută din PIB-ul județului. Neculai Lupu, președintele CJ, a afirmat că „trebuie să asigurăm o alternativă la actuala economie a Bacăului. Prin construirea HIT, dăm posibilitatea tinerilor inteligenți să lucreze aici, să nu mai plece în străinătate”. Obiectivele Parcului Industrial de la Hemeiuși sînt crearea unei infrastructuri de afaceri de tip „Parc Industrial” pentru sprijinirea IMM-urilor din domeniul tehnologiei informațiilor și comunicațiilor, ca și crearea unei noi platforme industriale, performante și nepoluante. Beneficiarii parcului sînt CJ și Consiliul Local Hemeiuși. (Florin POPESCU)
Lasă un răspuns