• timp de cîteva ore, cîțiva miei și-au schimbat proprietarul în parcarea din spatele Prefecturii și Consiliul Județean • tranzacțiile s-a făcut direct în mașini și în doar cîteva cazuri funcționarul căreia îi era destinată ofranda s-a prezentat personal să ridice coletul, preferînd intermediarii
Joi, ora 13,40. Parcarea din spatele Palatului Administrativ, unde se află sediile Prefecturii și Consiliului Județean. Joi, zi normală de lucru pentru bugetari. Dar nu oricare joi, ci tocmai cea din Săptămîna Mare, ultima înainte de Paște. Pentru început, alegem ca punct de observație spațiul din fața sediului PSD. Timp de cîteva minute bune nu se întîmplă nimic și ne extindem aria „de acoperire”, undeva mai aproape de intrarea în clădirea Palatului Administrativ. Nu durează mult și începe o oarecare agitație. Apare o mașină. E carosată, deci, încăpătoare. Șoferul coboară de la volan, se uită în stînga și-n dreapta, apoi pătrunde în sediu. Aparent nimic neobișnuit. Doar că personajul nostru se întoarce la Dacia papuc din care a coborît, deschide ușile din spate și înșfacă un pachet. Omul fuge apoi repejor pe scări, cu sacul transparent în mînă. Nu îi vine prea ușor, pentru că greutatea coletului îl încovoiază (foto 5). Se grăbește, dar ochiul atent apucă să surprindă conținutul sacului transparent: un biet miel, ofrandă pentru o masă îmbelșugată. Ochiul nu ne trădează, mai ales că picioarele animalului se insinuează inoportun din sacul încărcat. Omul în costum gri intră cu mielul în Palat și, după cîteva minute, revine la mașină, dar cu mîna goală. Se urcă la volan și pleacă grăbit.
Ora 14,20. Altă mașină, alte obiceiuri. Un bărbat în jur de 40 de ani coboară dintr-o Dacie Papuc și urcă în palatul administrativ. Revine în cîteva minute, dar nu singur, ci, însoțit. Funcționarul o ia cîțiva pași înainte, în timp ce omul care i-a întrerupt brutal activitatea se îndreaptă spre mașina personală. Funcționarul deschide portbagajul unui Renault argintiu (foto1). Necunoscutul ia din mașina sa un sac, la fel de transparent și cu un conținut la fel de generos (foto2 – foto3). Funcționarul, al cărui costum pare proapăt scos de la curățătorie, ține ridicat portbagajul. Nu pune mîna pe sac, nu care-cumva să se mînjească! Necunoscutul are dexteritate mai mare pentru astfel de ritualuri, iar mîinile îi miros deja a miel. Strecoară cu abilitate pachetul în portbagajul de la limuzină, ajutat de un alt pasager al Daciei (foto 4). Urmează o strîngere rapidă de mînă, apoi totul revine la normal: Dacia își reia parcursul, în timp ce limuzian argintie a demarat în trombă, spre o destinație necunoscută, dar nu și imprevizibilă.
În jurul orei 15,00, altă mașină, alt mod de operare. Un Renault bleumarin este tras în fața scărilor. Șoferul coboară de la volan și sare în ajutorul șefului, care tocmai părăsește, încărcat cu două plase albe, instituția. Șeful e nimeni altul decît Dumitru Brăneanu, vicepreședintele Consiliului Județean, care cară cu greutate pachetele din sacoșe. Șoferul ar da să îl ajute, dar vicele Brăneanu se descurcă și singur: Își pune marfa în autoturism (foto7), apoi se urcă în mașina instituției și pleacă. Revine peste un sfert de oră, cu mîinile „libere”, doar cu un borset ușor.
Ora 15,20: Ne pregătim să plecăm. Unul dintre autoturismele Renault din parcare pleacă și se oprește în fața Liceului de muzică, unde îl așteaptă o altă mașină. Șoferii coboară, și sacul cu miel din Dacia parcată trece în portbagajul Renault-ului. Timp de aproape două ore, cît am avut curiozitatea să vedem ce se întîmplă prin curțile funcționarilor publici, am avut ce învăța: patru cazuri, patru moduri diferite de „operare”, dar care au avut izbitoare similitudini. Ne pregătim de plecare. Se apropie ora 16,00, cînd salariații Prefecturii și Consiliului Județean își termină programul de lucru. Pentru unii dintre ei, ziua de ieri a fost una foarte încărcată. (Florin CRĂCIUN)
Lasă un răspuns