Pulberea timpului se așterne peste oameni, locuri și fapte, dar la auzul unor legende și la vederea unor construcții ne tulburăm sufletul, încercînd să aflăm puterea vorbelor și înscrisurilor, deopotrivă, puterea civilizației pietrei și lemnului completate cu alte materiale; peste acestea – har pus de Dumnezeu în meșteri care nu se mai știu ori nu s-au știut niciodată, dar care au lăsat în urma lor adevăruri, tîlcuri sau construcții ce comit minunea de a rămîne drepte prin secole, în lumina soarelui și care ne permit să sperăm că apusul vremurilor glorioase încă nu a venit, dar ne obligă pe fiecare dintre noi să avem datoria de a transmite mai departe de măsura proprie cinstirea înaintașilor pentru marea lor contribuție la păstrarea unității sufletești a poporului nostru. Căci, legat prin naștere și copilărie de Borzești, Ștefan venise domn tînăr pentru a trage ziduri de vitejie și a marca Timpul cu personalitatea sa, ajutat de Cruce și de Sabie, în vremea lui scriindu-se cele mai strălucitoare pagini ale apărării glorioase de pămînt și de neam. Pentru Moldova nu s-au dat numai bătălii și nu s-au consumat numai suferințe, ci au avut loc mari lecții de îmbărbătare cu gîndul la noi și la cei care ne vor urma, amintirea voievodului luminînd întotdeauna în flacăra de mîndrie a românilor și întărindu-i pe aceștia în vremuri de restriște.
Pilda și fapta, împletite cu măiestrie, dau frumusețea lumii țărănești a unui timp, a cumințeniei ei, a valorilor adîncului sufletului românesc. Unul din aceste spații dăruit cu multă liniște și sfințenie a fost Borzeștiul trotușan, locul unde Măria sa a hotărît ridicarea unei biserici de țară – potrivit legendei, în amintirea prietenului de joacă ucis de tătari – după cum mai sînt alte două asemenea, la Reuseni – locul uciderii tatălui său și la Războieni – loc de bătălie, de jertfă a plăieșilor lui căzuți în vara anului 1476.
Monument reprezentativ de artă feudală, biserica din Borzești – sinteză a tipului de plan longitudinal și de plan conic, lungă de 26,20 m și largă de 10,30 m – are pisania: „Io Ștefan voievod, cu mila lui Dumnezeu domn al Țării Moldovei și cu prea iubitul său fiu Alexandru, am zidit acest hram care este în Borzești pe Trotuș, Adormirea Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu, întru rugă sieși și întru pomenirea sfînt răposaților moși și părinți ai lor, și care a început a se zidi în anul 1493 (7001) luna iulie și s-a săvîrșit în anul 1494 (7002), anul curgător al 38-lea, luna octombrie 12”. Stejarul pe rădăcina căruia se află altarul bisericii, în semn de prețuire a nașterii, se află preluat în stema municipiului Onești.
Împreună cu alte sfinte lăcașuri, edificiul în discuție datează din perioada de cristalizare a stilului moldovenesc. Timpul a adus și daune construcției, s-au făcut reparații în anii 1895, 1924, 1938-1940, 1951-1952, astfel putînd fi redată cultului.
În anul 1904, cu prilejul împlinirii a 400 de ani de la „trecerea la lăcașurile cele veșnice” a voievodului, ilustrul om de știință Spiru Haret – după cele scrise de savantul Nicolae Iorga, „marele ministru și om de bine” – s-a ocupat personal de organizarea manifestărilor, ele conținînd și un alai istoric în spațiul București – Borzești, Putna sfintei sale odihne aflîndu-se atunci sub stăpînire străină.
Creîndu-se condiții pentru punerea la loc de adevărată cinstire a celor cu merite de excepție, în vara anului 1992 a avut loc canonizarea binecredinciosului voievod Ștefan, cu trecerea în calendarul ortodox la 2 iulie. Ca o binecuvîntată continuare a emulației create atunci, la doar doi ani s-a luat hotărîrea organizării unui simpozion național „Borzești – 500”, între 30 septembrie – 2 octombrie 1994, pentru care Episcopia, Prefectura, Consiliul județean, Inspectoratul pentru Cultură au făcut și au dat tot ce se putea, Oneștiul găzduind personalități de primă mărime ale cultelor, culturii și științei din țară și din Basarabia. Astfel, Valea Trotușului în straie de sărbătoare, într-o atmosferă de mare interes, în prezența unui numeros public s-au rostit cuvinte de bun sosit oaspeților, cuvinte de binecuvîntare, au avut loc comunicări în plen susținute de personalități ale vieții culturale și științifice, expoziții tematice, activități concomitente în cinci secțiuni; s-au pus în circulație ilustrate, broșuri, albume, insigne, medalii comemorative. În ultima zi, duminică 2 octombrie, în prezența unui sobor impresionant și a unei asistențe pe măsură, a avut loc slujba de resfințire a bisericii într-o solemnitate de excepție. A urmat un spectacol omagial susținut de Corala „Armonia”, care a prezentat în premieră cantata – oratoriu „Ștefan – Domn cel Mare”, muzica aparținînd profesorului Ioan Cunțan, dirijorul formației artistice. Toată această atmosferă de vrajă avea loc în fața bustului voievodului, executat în bronz de sculptorul D.D.Leorda, operă cu un destin plin de peripeții însemnînd mai multe amplasări, fiind ascuns atît din calea nemților, cît și din cea a rușilor, dar care în prezent se află pe un soclu de onoare, lîngă Muzeul de Cultură și Artă Religioasă în a cărui Carte de aur există înscrisuri ce nu se pot explica aici și invită la vizitare și meditare. Iar dacă pe chipul cu expresie atot-cuprinzătoare se observă și tristețe, este în primul rînd pentru că noi n-am păstrat Moldova la întinderea făurită și apărată de Măria Sa.
Semnatarul acestor rînduri, corist în „Armonia” și coautor la libretul cantatei – oratoriu, realizînd măreția evenimentului a avut inspirația și îndrăzneala să solicite pe cartea lui N.Iorga – „Istoria lui Ștefan cel Mare” (B.P.T. – 1978), impresii și cuvînt de folos P.S. Sale Ioachim Vasluianul – arhiereu vicar al Episcopiei Romanului și Hușilor. Cu tot programul dens al acelor clipe, marele duhovnic și umanist, acum în fruntea Episcopiei Hușilor, a răspuns cu amabilitatea pe care i-o știm, scriindu-ne: „2 octombrie 1994. Popas istoric, popas comemorativ la 500 ani de la înălțarea bisericii din Borzești – de către Drept-credinciosul Ștefan cel Mare și Sfînt. Fie ca atmosfera spirituală prilejuită de această sărbătoare să rămînă în veci aprinsă ca o candelă, în inima moldovenilor și a neamului nostru românesc”.
Așadar, cuvinte de mare încărcătură pentru domnia lungă, luminoasă și plină de fapte mari din partea unei personalități deosebite a Bisericii Ortodoxe Române, care și după aproape zece ani își păstrează mesajul și valențele și vin – revin ca o repetiție la ce va fi peste foarte puțin timp. Să ne pregătim sufletele pentru marea sărbătoare. (Corneliu CRISTEA)
Lasă un răspuns