• zice Ionuț Lupescu referindu-se la meciul de la Alba Iulia
FCM Bacău a pierdut, în ultimele etape disputate în campionat, din ce în ce mai mult teren în lupta pentru evitarea retrogradării. Două rezultate de egalitate, cu Dinamo și Rapid, n-au fost suficiente, după victoria de acasă cu Universitatea Craiova, pentru a aduce la liman echipa băcăuană. Sarea pe rană a fost pusă la meciurile de pe teren propriu cu FC Brașov și Politehnica Timișoara, din care FCM Bacău a scos doar un punct. Rana era deschisă deja de mult timp.
Pentru FCM Bacău, încet, încet, mai rămîne aproape doar varianta victoriilor. Unul sau două rezultate de egalitate, obținute în deplasare, ar da bine pentru salvarea, la limită, de la retrogradare.
Primul pas, la Alba Iulia
Ca și la precedenta conferință de presă premergătoare unui meci în deplasare (n.r., cel de Ploiești, cu Petrolul), antrenorul principal Ionuț Lupescu a afirmat că echipa sa merge la război în Alba și că toată lumea, adică jucătorii, a înțeles mesajul. Așa a fost și la Ploiești numai că echipa din Prahova a fost cea care a atacat pînă a dat trei goluri și apoi s-au liniștit cu toții, gazde și oaspeți. De această dată războiul este și mai tare: „Trebuie să dăm 110 la sută. Important este să jucăm foarte curajos, să stăm foarte bine pe teren, să nu primim gol și să ducem timpul înainte. Trei puncte se pot cîștiga și pe contraatac. Nu mă plîng de lot. Avem 18 jucători și sînt sigur că nici eu nici ei nu ne dorim o retrogradare în cartea de vizită. Fiecare dintre noi trebuie să arate că are ego-ul său. N-avem probleme cu condiția fizică. Totul este pe luptă. S-a văzut și la meciul dintre România și Germania. Cînd tratezi jocul superficial ești taxat”. (Marius AMBROZIE)
Lasă un răspuns