Emilian Miron, elev al Colegiului Național „Gheorghe Vrănceanu” din Bacău, care anul trecut a fost laureat la Balcaniadei de Informatică, se va lupta din nou în acest an pentru un loc în lotul României în competițiile internaționale. De astăzi și pînă vineri, cei mai buni 20 de elevi la informatică din țară vor participa la o săptămînă de pregătire la Alba Iulia. „În această săptămînă, vom susține trei baraje, la finalul cărora vor fi stabilite loturile României pentru Balcaniada de Informatică și Concursul Central European. Punctajul obținut după cele trei baraje va fi însumat cu punctajul de la olimpiadă și barajul inițial”, explică Emilian Miron modalitatea de desfășurare a barajului pentru cele două competiții. Rezultatele vor fi făcute publice vineri, tot atunci urmînd să se stabilească loturile pentru Balcaniadă și Concursul Central European, în care vor intra cei mai buni opt elevi, cîte patru pentru fiecare competiție.
Anul trecut, Emilian Miron a reprezentat România în concursul balcanic destinat informaticienilor din această parte a Europei, de unde s-a întors acasă cu o medalie. „Obiectivul meu a fost la fiecare olimpiadă participarea la competițiile internaționale. Sper ca și în acest an să reușesc să intru în lotul României pentru competițiile internaționale și să ajung la Balcaniadă, dacă nu cumva la Concursul Internațional de Informatică”, continuă Emilian Miron. Concursul Internațional de Informatică este cea mai puternică întrecere la acest nivel, iar lotul, pentru care poate concura oricare dintre cei 20 de elevi din țară, printre care și băcăuanul Emilian Miron, va fi definitivat peste alte două săptămîni. (Costinela BREAHNĂ)
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.