Cu prilejul Zilei Eroilor, comemorată, ca în fiecare an, la sărbătoarea creștină Înălțarea Domnului, preșcolarii de la Grădinița Școlii cu clasele I-VIII „Alecu Russo” Bacău și de la Grădinița Școlii cu clasele I-VIII nr. 2 Bacău au depus buchete de flori la monumentele eroilor din Cimitirul Central. Activitatea a făcut parte din proiectul „Cinstim eroii neamului”, realizat în parteneriat de cele două instituții școlare, beneficiind de colaborarea Complexului Muzeal „Iulian Antonescu”, proiect ce se va finalizat în luna iunie cu excursia tematică „Pe urmele lui Ștefan cel Mare și Sfînt”. Coroane de flori au fost depuse și la cimitirul Lazaret, acolo unde elevi de la Școala „Mihai Drăgan” din Bacău au comemorat Ziua Eroilor. Micuții, cu sprijinul Asociației „Cultul Eroilor”, și-au propus să cumpere cîte o cărămidă pentru viitoarea capelă ce se va înălța în Lazaret. (Constantin GHERASIM)
Omagiu Eroilor, la Sărata
Eroii au fost cinstiți ieri la Sărata, unde la troița din localitate au dat
onorul garda și fanfara jandarmilor. Au fost prezenți localnici,
între care și veterani de război, care și-au purtat cu onoare medaliile
prinse în hainele ponosite. Manifestarea i-a avut ca oaspeți pe
vicepreședintele Consiliului Județean Dumitru Brăneanu și pe
Nechifor Ochenatu, consilier județean. A fost oficiată și o slujbă religioasă, de către un preot ortodox și unul catolic. (Ovidiu PAULIUC)
Lasă un răspuns